Data publicării:

Teodorovici, la ECOFIN: Ar trebui un pachet masiv împotriva mobilității selective din UE

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că țările europene din care pleacă multă forţă de muncă spre restul Uniunii Europene ar trebui să se gândească la un pachet agresiv de măsuri care să aducă o soluţie pentru mobilitatea selectivă, care duce la exodul creierelor.

"Poate în timpul Preşedinţiei române voi invita ţările care trimit lucrători în străinătate la o discuţie, să vedem ce e de făcut. Ar trebuie să ne gândim la un pachet agresiv care să aducă o soluţie, pentru că nu putem să ne atingem obiectivele în situaţia actuală, de aceea discutăm acum despre scăderea competitivităţii, despre cheltuieli diferite, aspecte care sunt influenţate de această mobilitate intra-europeană. Deci trebuie să încurajăm această mobilitate, dar trebuie şi să ţinem cont de tipul de măsuri pe care trebuie să le aplicăm pentru a nu fi afectaţi noi toţi", a afirmat Eugen Teodorovici.

Acesta a precizat că situaţia mobilităţii selective în cadrul UE a fost unul din subiectele principale discutate la reuniunea miniştrilor europeni de Finanţe.

"Libera circulaţie a forţei de muncă a adus mari beneficii economice. Lucrătorii mobili contribuie la PIB-urile ţărilor de origine şi ţărilor-gazdă şi în cele mai multe cazuri au un rol semnificativ în ceea ce priveşte câştigurile celor rămaşi în ţara de origine. Totuşi mobilitatea muncitorilor poate avea şi efecte negative, de exemplu atunci când mobilitatea e selectivă, ducând la exodul creierelor şi stopând creşterea potenţială. În viitorul apropiat, prioritatea noastră ar trebui să fie găsirea unei soluţii comune la nivel european şi implementarea unui instrument care să ne ajute în rezolvarea acestui fenomen", a afirmat ministrul Finanţelor.

Cine pleacă în vestul Europei

Eugen Teodorovici a subliniat că din statele est-europene pleacă în vestul Europei nu doar cei înalt calificaţi, ci şi oamenii cu calificări medii sau scăzute.

"În general în Uniunea Europeană lucrătorii înalt calificaţi sunt foarte mobili, iar atunci când nivelul de realizări educaţionale creşte, creşte şi inovarea. Mobilitatea Est-Vest este excepţională, dar nu întotdeauna doar lucrătorii de înaltă calificare emigrează. Există un procentaj de lucrători şi cu calificări scăzute şi medii, făcând acest fenomen să fie amplu", a declarat Eugen Teodorovici.

Ministrul Finanţelor s-a declarat nemulţumit de discuţiile din cadrul ECOFIN privind mobilitatea selectivă.

"Dacă tendinţele din ultimii 10 ani vor continua, problema va deveni mai pregnantă pentru anumite state membre. De asemenea, mobilitatea duce şi la probleme fiscale. Dacă folosesc limbajul european, voi spune că sunt mulţumit de discuţia de astăzi în domeniul mobilităţii forţei de muncă. Dar, fiind mai pragmatic, trebuie să spun că nu sunt mulţumit, pentru că tot timpul avem discuţii foarte interesante, dar când ajungem la soluţii, nu avem abordarea adecvată. Spun asta pentru că mobilitatea forţei de muncă în UE este poate una din temele cele mai importante de discutat, pentru a se identifica paşii de urmat pentru noi toţi. După cum vedeţi, pentru Uniunea Europeană rezultatele sunt bune în legătură cu mobilitatea forţei de muncă, dar dacă luăm problema şi o discutăm de la caz la caz, soluţiile sunt total diferite", a afirmat ministrul Finanţelor.

Reuniunea informală a miniştrilor de Finanţe din Uniunea Europeană s-a desfăşurat vineri şi sâmbătă, la Bucureşti, în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Vezi și: Eugen Teodorovici, la Ecofin. Discuţii pe marginea priorităţilor Uniunii Europene

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel