Teodorovici - Isărescu, față-n față. Discuție pe taxa pe activele băncilor
Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM) are programată o ședință extraordinară.
Este prima ședință CNSM din acest an. A fost convocată de BNR, care a propus o discuție despre OUG 114/2018. Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, se vor întâlni să discute despre taxa pe activele financiare ale băncilor.
”Un subiect a fost propus pe agendă din partea Băncii Naţionale - Ordonanţa 114. Din partea noastră, ca Minister de Finanţe, pe lângă acest subiect, mai sunt opt-nouă subiecte de importantă foarte mare - de la modul în care Banca Naţională, alături de celelalte bănci, sunt implicate în acest fixing vizavi de ROBOR şi modul în care s-a limitat creditarea faţă de populaţie, persoane fizice. Aici (la ultimul subiect menţionat - n.r.) va trebui să dea un răspuns foarte clar sau să găsim un răspuns foarte clar la întrebarea`De ce s-a limitat creditarea pentru creditele ipotecare, dacă tot Guvernul sprijină sau doreşte să sprijine zona de construcţii?`”, a declarat Eugen Teodorovici, marţi.
Vezi și: COD GALBEN ANM, prognoza meteo. Cod Galben de vreme rea, zonele vizate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News