Teodorovici: Astăzi au intrat în România 73 de milioane de euro pentru POSDRU
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat că în țara noastră au intrat, în cursul zilei de astăzi, 73 de milioane de euro pentru Programul Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, iar la începutul lunii mai ar mai putea sosi două tranșe aferente POS Mediu și Programului Operațional Regional, transmite Agerpres.
”Pot să spun că astăzi (n.r. vineri) au intrat în ţară 73 de milioane de euro, pentru Programul Operaţional de Resurse Umane. La începutul lunii mai vor intra încă două tranşe aferente Planului Operaţional de Mediu, 134 de milioane de euro, iar pe Programul Operaţional Regional, deblocat zilele trecute, 183 de milioane de euro. Deci banii încep să vină de la Comisia Europeană. Sunt foarte importanţi pentru a asigura în continuare plăţile către beneficiarii finali”, a spus ministrul, la finalul seminarului ”Instrumente structurale, o şansă de modernizare pentru România”, a continuat el.
Cereri de rambursare, până la finele anului
Ministrul Fondurilor Europene vede ca posibil ca până la sfârșitul anului să fie trimise Comisiei Europene cereri de rambursare de 6,5 miliarde de euro.
”Eu merg în continuare pe ceea ce s-a spus, şi anume 6,5 miliarde euro la final de an cerere de rambursare către Comisia Europeană pentru a evita dezangajarea automată. Ca un prim nivel de atins, am spus luna iunie, iulie maximum, să avem trimise către Comisia Europeană cereri de rambursare de 2,5 miliarde”, a punctat Teodorovici.
Reprezentanții României și cei ai CE au avut, joi și vineri, cea de-a doua întâlnire din cadrul dialogului informal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News