Data publicării:
Teodorovici, anunț pentru mediul privat: Vom semna săptămâna viitoare
Eugen Teodorovici a anunțat un nou poiect pentru mediul privat.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat vineri seara, la Digi 24, că săptămâna viitoare va fi semnată o schemă de ajutor de stat pentru mediul privat ce vizează proiecte de câteva sute de milioane de lei.
Citește și: #ȘÎEU, hashtag politic. Mișcarea electorală a momentului
"Ne bucurăm că bugetul a fost promulgat într-un final(...), după multe zile nejustificate de dezbatere, luptă politică. Noi acum trebuie să trecem la treabă ca şi Guvern, pentru că avem foarte multe programe pe care Guvernul le-a aprobat, pe care autorităţile locale le aşteaptă. Programul Naţional de Dezvoltare Locală are mii de proiecte aflate azi în derulare, unele urmează să fie lansate şi era acest handicap legat de lipsa unui buget pe baza căruia să se facă şi angajamente noi. Vom semna la nivelul Ministerului Finanţelor, săptămâna viitoare, şi o schemă de ajutor de stat pentru mediul privat. Sunt proiecte depuse de mediul de afaceri, companii importante care vor în România să facă afaceri, companii româneşti şi străine. Anul trecut noi am semnat cam 3 miliarde de lei pe acest mecanism. Săptămâna viitoare se vor semna alte câteva sute de milioane de lei proiecte pentru mediul de afaceri, mediul economic din România, care aşteaptă acest sprijin de 50% din partea statului pentru a face investiţii", a spus Teodorovici.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2019, la o lună după ce Parlamentul a aprobat, în şedinţă comună, proiectul legii bugetului de stat pe anul 2019 şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat.
Citește și: Protest 15 martie, #ȘÎEU. Val Vâlcu: Să nu fie ipocriţi. Am protejat Ciuboţica Cucului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News