Teo Trandafir, detalii despre veniturile sale: "Nu îmi plătește nimeni..."
Teo Trandafir a vorbit despre veniturile sale și despre problemele financiare cu care s-a confruntat.
"Am trecut prin asemenea momente. Am investit în casa în care locuiesc, în copilul pe care îl am și care merge la o școală privată, care nu este tocmai ieftină. Oamenii au senzația că toți banii pe care îi câștigi îți rămân. Nu își imaginează că plătești taxe uriașe la stat, ai rate, oameni cu care colaborezi și pe care trebuie să îi remunerezi. Pe măsură ce banii vin, se și duc în mod misterios. Și eu mă întreb ce am făcut cu banii, pentru că nu am mai fost într-o vacanță de ani de zile, pentru că mă gândesc la cheltuielile pe care le am, școala fiicei mele, rate, investiții în casă. Da, mă chivernisesc și eu, pentru că nu îmi plătește nimeni altcineva toate lucrurile de care, în familie, avem nevoie", a spus Teo Trandafir, într-un interviu pentru viva.ro.
Toată cariera mea m-am uitat în jos"
"Aș minți să spun că îmi lipsește ceva sau am eu așteptări prea mici și nu cer de la viață bani mulți, casă la Miami. Eu nu înțeleg lucrurile așa, dimpotrivă, le-am înțeles invers. Am înțeles că succesul se clădește privind în jos ca să nu cazi în cap, să vezi treptele. Așteptările ți le clădești pe ce ai în spate, pe ceea ce deții. Oamenii aici greșesc și se dezamăgesc. Își creează niște așteptări imposibil de atins. Mie nu îmi lipsește nimic, pentru că în acest moment lucrez pentru ceva ce se va întâmpla. Toată cariera mea m-am uitat în jos și nu mi-am dat niciodată seama de succesul meu, pentru că nu m-am uitat în sus", spunea, de curând, vedeta pentru ciao.ro.
"Mi se pare lipsă de înțelepciune"
Întrebată, de curând, dacă bărbații din viața sa s-au simțit complexați de statutul său, de faptul că are o cultură generală bogată, Teo Trandafir a spus:
"Mă gândesc că nu i-a împiedicat absolut nimic să mă ajungă. Dacă și-ar fi dorit într-adevăr să aibă o cultură generală și un statut, ar fi trebuit să și le clădească până în momentul întâlnirii noastre. Să ajungi într-un loc și apoi să te miri că ai ajuns acolo, mi se pare lipsă de înțelepciune. Dar cel mai oportun ar fi să le adresăm lor această întrebare. Dacă aș vrea să mă întâlnesc cu Obama trebuie să știu măcar unde s-a născut, care a fost viața lui, primul discurs care i-a dat aripi. Nu poți să cunoști un om și apoi să te miri că l-ai cunoscut".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News