Tensiuni între taberele Orban vs Cîțu. Theodor Stolojan, victimă colaterală, după ce a fost modificată baza de date. Dancă: O eroare regretabilă
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Acuzații grave în PNL. S-ar fi încercat modificarea bazelor de date pentru ca anumiți membri să nu își poată plăti cotizațiile și să fie dați afară.

Congresul PNL din toamnă pentru alegerea noului șef de partid a creat un adevărat război între susținătorii celor doi candidați: Florin Cîțu și Ludovic Orban. Potrivit surselor Realitatea Plus, tabăra premierului ar fi încercat să modifice baza de date a partidului, pentru ca liberalii apropiați lui Orban să nu mai figureze în sistem. Astfel, aceștia nu și-au mai putut plăti cotizația la partid și riscă să fie dați afară. Printre victimele colaterale ar fi și fostul lider al formațiunii, Theodor Stolojan. Acesta a mers joi după-amiază să-și plătească cotizația la filiala din care face parte, PNL Sector 2. Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al PNL, a comentat această situație, afirmând că este vorba despre o eroare care trebuie să fie remediată.

"O eroare regretabilă"

"Chestiune cu plata cotizației este o prevedere statutară care dă dreptul membrilor PNL să participe la aceste alegeri interne și să voteze sau să candideze pentru o anumită funcție. Această prevedere statutară trebuie să fie interpretată și trebuie să fie respectată indiferent de erorile care pot apărea în înregistrarea cotizației sau din vina unor operatori ai unor organizații care nu au inclus în baza de date tot efectivul de partid cu drepturi depline, asta nu poate să împiedice un membru de partid să își plătească cotizațiile la zi și să participe la aceste alegeri interne.

Este, în cazul domnului Stolojan s-a întâmplat așa, este o eroare regretabilă și responsabilii de baza de date din cadrul organizației respective trebuie să remedieze această situație cum trebuie să o facă peste tot în țară unde apar astfel de situații. Până la urmă adeziunea de membru este una foarte clară, validată în structurile de conducere ale  organizațiilor locale și ele trebuie luate în considerare, nu putem interzice sau restricționa drepturile membrilor PNL dacă acestea sunt afectate dintr-o eroare tehnică sau umană a unor reprezentanți ai partidului în structurile locale. ", a declarat Ionel Dancă într-o intervenție telefonică la Realitatea Plus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel