"Sinn Fein este decepționat, dar nu surprins că nu s-a ajuns la un acord. Este un eșec monumental imputabil premierului Theresa May. Ea a făcut să dea înapoi zeci de ani de muncă", a declarat lidera republicanilor din Irlanda de Nord, Michelle O'Neill, în contextul în care negocierile cu DUP sunt la punct mort.
Șefa Sinn Fein a denunțat în mod deosebit alianța pe care conservatorii conduși de Theresa May au încheiat-o cu DUP pentru a continua să guverneze pe plan național, după ce a pierdut majoritatea absolută la alegerile parlamentare de la 8 iunie.
"Ea depinde de DUP", a acuzat Michelle O'Neill care, la fel ca partidul unionist, a lăsat să se înțeleagă că actuala criză politică din Irlanda de Nord va fi rezolvată cel mai devreme la toamnă.
"Ne exprimăm regretul că nu am reușit să ajungem la un acord în această după-amiază", a comentat la rândul ei lidera DUP, Arlene Foster.
Acord, în pericol
Negocierile dintre cele două partide, obligate să ajungă la o înțelegere pentru a forma un guvern, potrivit termenilor Acordului de Pace din 1998, se află în impas de peste șase luni și au depășit mai multe termene limită.
Ministrul responsabil de această provincie britanică, James Brokenshire, își exprimase luni speranța că se va ajunge la un acord până la sfârșitul săptămânii. În cele din urmă, el ar putea plasa provincia britanică semiautonomă sub administrarea directă a Londrei, pentru prima oară în ultimii zece ani, dacă cele două partide nu ajung la o înțelegere.
Coaliția obligatorie dintre DUP și Sinn Fein s-a rupt odată cu demisia, în ianuarie, a vicepremierului Martin McGuinness. Decedat ulterior, responsabilul Sinn Fein protesta astfel împotriva administrării pe care o considera frauduloasă a subvențiilor la energiile regenerabile de către prim-ministrul și lidera DUP, Arlene Foster, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)