Data publicării:
Tensiuni Coreea de Nord. Bomba cu grafit, pregătită de Coreea de Sud
Coreea de Sud susține că dispune de tehnologia necesară pentru a construi o bombă non-letală care să paralizeze sistemele de electricitate din Coreea de Nord.
Este vorba despre bomba cu grafit. Ea răspândește filamente de grafit tratate chimic pe componente electrice, iar astfel generează scurtircuite.
Bomba cu grafit a fost folosită de SUA în războiul din Iugoslavia. A fost practic arma care a îngenuncheat țara învevinată cu România.
Totuși, în Coreea de Nord situația este diferită. Dacă în Europa sistemele electrice te doboară, într-o țară comunistă lucrurile stau cu totul altfel. Nord-coreenii sunt obișnuiți cu lipsurile, iar sistemele electrice nu sunt esențiale într-o țară subdezvoltată decât în cazul unei situații care poate fi prelungită pe parcursul mai multor ani.
Conform agenției de știri de stat din Coreea de Sud, Yonhap, arma a fost dezvoltată de Agenția pentru Dezvoltare pentru Apărare, ca parte a unui program numit "Kill Chain".
Departamentul de apărare a cerut ca bugetul pentru anul viitor să includă o sumă de jumătate de milion de euro pentru proiect, însă ministerul de finanțe al țării a refuzat să acorde finanțarea.
Informația a fost furnizată cu câteva ore înainte ca liderul nord-coreean, Kim Jong-u să spună că armele nucleare au un puternic impact descurajator care garantează suveranitatea statului comunist.
Tensiunile din Peninsula Coreeană s-au amplificat după ce țara din nord a efectuat o serie de teste cu rachete, inclusiv cu una despre care s-a spus că a fost capabil să lovească continentul american, relatează independent.co.uk.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News