Anul acesta, la cea de-a 31-a sa ediţie, Roger Federer a condus echipa Elveţiei la victorie în faţa Germaniei, la Perth, în ceea ce suporterii şi jucătorii s-au temut că ar putea fi cântecul de lebădă al Cupei Hopman. Noua competiţie masculină pe echipe ATP Cup, care se va disputa la Sydney, Brisbane şi Perth, cu premii totale de 20 milioane euro şi puncte în clasamentul mondial, a înlocuit Cupa Hopman în programul care precede primul turneu de Mare Şlem al anului, Openul Australiei, însă Haggerty insistă că turneul rezervat echipelor mixte va reveni.
'Cu siguranţă', a declarat pentru Reuters oficialul american, reales luna trecută pentru un al doilea mandat de preşedinte al ITF. 'Planul nostru este să o reintroducem în 2021. Nu avem un plan pentru Cupa Hopman în 2020, însă vom cerceta piaţa pentru a vedea care este interesul şi avem deja câteva întrebări', a adăugat preşedintele ITF, care consideră că acest turneu mixt reprezintă un important mijloc de acţiune al Federaţiei internaţionale de tenis în favoarea egalităţii în sport. Haggerty a precizat, totodată, că există flexibilitate în legătură cu locul şi perioada anului în care se va disputa Cupa Hopman, neexcluzând posibilitatea ca aceasta să se deruleze tot în Australia, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video