Data publicării:

Tenis: Alexander Zverev, principalul favorit, a debutat în forţă la turenul de la Geneva (ATP)

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Tenismanul german Alexander Zverev, principalul favorit al turneului ATP de la Geneva, dotat cu premii totale în valoare de 524.340 euro, a debutat în forţă la această competiţie, învingându-l în două seturi, 6-2, 6-1, pe letonul Ernests Gulbis, într-o partidă din turul secund, disputată marţi.

Zverev, numărul 5 mondial, aflat la prima sa participare la turneul din Ţara cantoanelor, s-a impus în numai 65 minute de joc, iar în sferturile de finală îl va înfrunta pe bolivianul Hugo Dellien, care a dispus cu 7-6 (7/3), 6-2 de sârbul Janko Tipsarevic. Tot marţi, într-un meci din primul tur, bulgarul Grigor Dimitrov s-a înclinat în trei seturi, 1-6, 6-4, 6-2, în faţa argentinianului Fedelico Delbons. Dimitrov, care ocupa poziţia a treia în clasamentul ATP în urmă cu doi ani, a ajuns în prezent pe locul 47, fiind nevoit să treacă prin calificări la Geneva.

Rezultate: Turul 1 Federico Delbonis (Argentina) - Grigor Dimitrov (Bulgaria) 1-6, 6-4, 6-2 Joao Sousa (Portugalia) - Leonardo Mayer (Argentina) 6-2, 6-7 (6/8), 6-4 Albert Ramos (Spania) - Adrian Mannarino (Franţa/N.6) 6-7 (2/7), 6-3, 6-2 Damir Dzumhur (Bosnia) - Feliciano Lopez (Spania) 6-7 (2/7), 6-4, 7-5 Turul 2 Alexander Zverev (Germania/N.1) - Ernests Gulbis (Letonia) 6-2, 6-1 Hugo Dellien (Bolivia) - Janko Tipsarevic (Serbia) 7-6 (7/3), 6-3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel