Data publicării:
Tenis: Daniil Medvedev - Alexander Zverev, în finala turneului de la Shanghai (ATP)
Jucătorul german Alexander Zverev, nr.6 mondial, l-a eliminat pe italianul Matteo Berrettini (13 ATP), cu 6-3, 6-4, sâmbătă, în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Shanghai, dotat cu premii în valoare totală de 7.473.620 dolari, urmând să-l întâlnească în finala programată duminică pe rusul Daniil Medvedev (4 ATP).
Zverev va disputa a şasea sa finală de Masters 1000 din carieră, dar prima din acest sezon. În prima semifinală, Daniil Medvedev a dispus în două seturi, 7-6 (7/5), 7-5, de grecul Stefanos Tsitsipas (7 ATP).
Sursa: agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News