Data publicării:

Templu dedicat zeiţei Nemesis, descoperit în interiorul Cetăţii din Alba Iulia

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
nemesis
nemesis

Arheologii din Alba Iulia au descoperit în interiorul Cetăţii din municipiu un templu roman dedicat zeiţei Nemesis, în incinta acestuia fiind găsite o statuetă a zeiţei, un basorelief şi un altar votiv.

Directorul adjunct al Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, Constantin Inel, a declarat, marţi, că templul a fost descoperit în timpul lucrărilor de reabilitare a zonei interioare a Cetăţii din Alba Iulia şi este inclus în interiorul castrului roman al Legiunii a XIII-a Gemina, scrie Mediafax.

Inel a spus că templul a fost construit, cel mai probabil, de unii dintre militarii de carieră din cadrul legiunii care au vrut astfel să aducă o ofrandă zeiţei Nemesis, considerată patroana gladiatorilor şi soldaţilor romani, iar numele donatorilor sunt inscripţionate pe obiectele descoperite.

Constantin Inel a adăugat că descoperirea este inedită şi unică pentru Dacia Romană, deoarece sunt foarte rare cazurile în care în interiorul unui castru roman de legiune era construit un templu sacru.

Potrivit sursei citate, în incinta templului arheologii din Alba Iulia au găsit un altar votiv, o placă de marmură care reprezintă un gladiator, iar cea mai spectaculoasă piesă este o statuetă de marmură a zeiţei Nemesis.

Zeiţa este înfăţişată alături de un grifon, animal mitologic care are corp de leu, aripi, cap şi gheare de vultur şi urechi de cal şi îi lipseşte o parte din mâna stângă în care ţinea o unitate de măsură pentru păcate.

Constantin Inel a spus că descoperirile sunt datate în secolul II, începutul secolului III, din perioada stăpânirii romane în Dacia.

"Templul dedicat zeiţei Nemesis este un templu de formă simplă patrulateră. În interiorul lui am descoperit trei piese deosebite: un altar dedicat zeiţei Nemesis, un basorelief comandat de un instructor de gladiatori şi depus în acest loc sacru precum şi statuia zeiţei Nemesis, o piesă de o realizare artistică deosebită din marmură din Asia Mică", a afirmat Inel.

Nemesis simboliza pentru romani zeiţa răzbunării şi era considerată patroana gladiatorilor şi soldaţilor romani de carieră.

În ultima perioadă, arheologii din Alba Iulia au descoperit, în timpul unor lucrări de reamenajare a zonei interioare a Cetăţii Vauban din municipiu, numeroase fragmente din vechiul castru roman al Legiunii a XIII-a Gemina.

Prima descoperire a fost făcută în apropierea Porţii a III-a a cetăţii, unde a fost găsită fundaţia uneia dintre barăcile soldaţilor romani din Legiunea a XIII-a Gemina.

O altă descoperire importantă a fost făcută în zona Porţii a IV-a a cetăţii, unde săpăturile de cercetare au scos la iveală un altar din perioada romană.

De asemenea, echipele de cercetători au descoperit şi o porţiune din Via Principalis, din interiorul castrului Legiunii a XIII-a Gemina, peste care a fost construită fortificaţia actuală.

Cetatea din Alba Iulia a fost construită la începutul secolului al XVIII-lea, între anii 1714-1738, fiind considerată cea mai reprezentativă fortificaţie bastionară de tip Vauban din România.

Înainte de a se ridica fortificaţia de tip Vauban, pe acest loc a existat, începând cu anul 104, un castru roman, iar apoi o cetate medievală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel