Data publicării:

”Telegrama” care l-ar fi schimbat pe Dîncu de la Apărare. Tache, ipoteza din spatele demisiei. Chirieac: ”Dom`le, asta nu e o poveste”/ Ciuvică: PSD-iștii habar nu aveau

Autor: Doinița Manic | Categorie: Politica
WhatsApp
”Telegrama” care l-ar fi schimbat pe Dîncu de la Apărare. Tache, ipoteza din spatele demisiei. Chirieac: ”Dom`le, asta nu e o poveste”/ Ciuvică: PSD-iștii habar nu aveau / Foto: Agerpres
”Telegrama” care l-ar fi schimbat pe Dîncu de la Apărare. Tache, ipoteza din spatele demisiei. Chirieac: ”Dom`le, asta nu e o poveste”/ Ciuvică: PSD-iștii habar nu aveau / Foto: Agerpres

Jurnalista Diana Tache a avenit cu o teorie despre demisia lui Vasile Dîncu de la Ministerul Apărării.

Jurnalista Diana Tache are o teorie în legătură cu demisia lui Vasile Dîncu de a Ministerul Apărării. Potrivit acesteia, președintele Klaus Iohannis ar fi primit o telegramă în care i s-ar fi comunicat această decizie.

"Cred că domnul Iohannis a fost informat de către niște oameni, care știau întocmai ce se întâmplă la Ministerul Apărării, cât este de util ministrul Dîncu acolo, și a primit o telegramă în care i s-a comunicat această decizie, motiv pentru care a apus-o în practică. Atât a fost, nu văd lucrurile într-o altă dimensiune", a spus Diana Tache, în emisiunea ”Miercurea Neagră” de la DCNews și GoldFM.

"Domnule, l-a medaliat Zelenski, asta nu e o poveste, e singurul din Guvernul României... Au fost de acord și Lloyd Austin, Jens Stoltenberg să facă poze împreună la summit-ul ministerial cu NATO, erau toate... Deci, iertați-mă, dar nu cred că Dîncu avea o problemă cu partenerii occidentali", a intervenit analistul politic Bogdan Chirieac.

Mugur Ciuvică: Telegrama nu a trecut și pe la PSD

"Uitați-vă și la text și veți vedea că omul era absolut străin de ceea ce se întâmplă, uite, vedem și în Marea Britanie cazuri, dar era și periculos, pentru că el se crede un fel de analist și făcea la Ministerul Apărării Naționale, la granița cu războiul, el făcea analize... el își dădea cu părerea. Mai țineți minte când a zis, exact în primăvară, înainte să înceapă și sezonul la mare, a zis că a, nu, că Marea Neagră nu, e blocată de minele rusești? E blocată în partea cealaltă, acolo unde se bat ei, Marea Neagră e mare, trec vapoarele, nu s-a întâmplat nimic! 

Cu telegramă, fără telegramă, domnul Iohannis a bifat și treaba asta. Ce mi s-a părut mie foarte tare a fost că PSD-iștii luni habar nu aveau, au fost cei mai surprinși, nu știau nimic, parcă erau loviți cu leuca în cap, deci telegrama, dacă a fost, nu a trecut și pe la PSD, s-a dus direct la Iohannis, iar PSD-iștii habar nu aveau că PSD-istul lor de la Ministerul Apărării tocmai ce și-a dat demisia. Sunt surprinși în continuare", a spus Mugur Ciuvică.

Youtube video image

Dîncu, întrebat când s-a produs ruptura dintre el și Iohannis: De când aud pe surse, de şase luni, că trebuie să demisionez

Vasile Dîncu a făcut primele declarații după ce și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Apărării, invocând imposibilitatea de a putea colabora cu președintele Klaus Iohannis. Întrebat când a avut loc această ruptură dintre el şi preşedintele Klaus Iohannis, Vasile Dîncu a spus: "Nu ştiu, de când aud pe surse, de şase luni, că trebuie să demisionez şi toate cele".

"Nu am vorbit nici astăzi, nici ieri cu președintele Klaus Iohannis", a declarat acesta.

"Nu mi-a cerut nimeni demisia", a afirmat Vasile Dîncu, întrebat dacă premierul Nicolae Ciucă i-a cerut să demisioneze.

Cât despre existența unor reproșuri din partea lui Klaus Iohannis privind modul în care au fost făcute achizițiile pentru Armata Română, acesta a spus: "Nu am avut niciun reproș concret din partea președintelui". 

Vasile Dîncu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Apărării, pe Facebook, pe 24 octombrie. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel