Data actualizării:
Data publicării:

Tătaru, REACȚIE după decizia CCR privind izolarea, carantina și internarea

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat joi că este surprins de decizia CCR, care a admis sesizarea Avocatului Poporului asupra unor prevederi referitoare la instituirea carantinei.

'Sunt surprins de decizia CCR, dar după cum ştiţi eu nu comentez hotărârile judecătorilor. Toate măsurile luate de Guvernul României, respectiv Ministerul Sănătăţii, precum şi eforturile depuse au ca scop limitarea îmbolnăvirilor şi răspândirii bolii. Aşteptăm motivarea acestei decizii', a spus Tătaru.

El a afirmat că este în vigoare Legea specială 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. 'Oricum, avem în vigoare o lege specială - Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19', a arătat ministrul.

Ce a stabilit CCR

 

Curtea Constituțională a decis că Parlamentul nu poate decide asupra Hotărârii privind instaurarea sau prelungirea stării de alertă. De asemenea, judecătorii CCR au stabilit că izolarea, carantina și internarea nu pot fi dispuse prin ordin de ministru.

Dispoziţii ale articolului 25 alineatul 2 teza a doua din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi din OUG 11/2020 referitoare la unele măsuri aferente instituirii carantinei 'nu întrunesc cerinţele de claritate şi previzibilitate a legii şi afectează drepturi şi libertăţi fundamentale', a stabilit, joi, Curtea Constituţională a României.

Curtea a luat în discuţie, joi, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 25 alineatul (2) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale articolului 8 alineatul (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei. Dispoziţiile criticate au următorul cuprins:

* Art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 - 'Măsurile privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de epidemii, precum şi bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea sunt obligatorii se stabilesc prin ordin al ministrului Sănătăţii'; * Art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020:

'(1) În cazul epidemiilor/pandemiilor sau situaţiilor de urgenţă de sănătate publică internaţionale declarate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, dacă există un risc iminent pentru sănătatea publică, cu respectarea Regulamentului sanitar internaţional (2005), la propunerea Grupului tehnic de experţi ai Ministerului Sănătăţii, ministrul Sănătăţii instituie carantina pentru persoanele care intră pe teritoriul României din zonele afectate, ca măsură de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor'.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei; cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 95/2006 privind în reforma în domeniul sănătăţii, precizează CCR, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel