Data publicării:
Tătaru, control la Spitalul "Marie Curie" după ce 30 de bebeluși au murit. Dr. Cîrstoveanu: Ne-am uitat la ei pentru că nu am putut să le facem nimic
Nelu Tătaru a dispus un control la Spitalul "Marie Curie" după ce 30 de bebeluși și-au pierdut viața, în ultimul an, pentru că nu au putut fi tratați acolo din lipsă de fonduri. Semnalul de alarmă a fost dat de medicul Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției de Terapie Intensivă.
În ultimul an, zeci de bebeluși au murit în saloanele spitalului pentru că medicii nu au avut dotările necesare să-i salveze.
Ce spune medicul Cătălin Cîrstoveanu
"Este vorba despre o problemă sistemică a noastră pe care o perpetuăm. În România, mor foarte mulţi copii la nivelul 2 de îngrijire medicală, ceea ce este un lucru foarte grav. Suntem chemaţi de multe ori în justiţie pentru omor din culpă pentru că nu putem să îi primim în spital. Nu putem să îi aducem în spital din varii motive şi mor acolo. Asta este problema noastră. României îi lipsesc 100 de paturi de ATI cu personal, cu finanţare, cu consumabile. La noi, pentru că este o presiune extraordinară, suntem o secție care lucrăm cu grad de ocupare 110%, cel mai înalt grad de îngrijire medicală neonatală Terapie Intensivă.
De când am dat drumul aplicaţiei informatice, 30 au murit pe listă şi ne-am uitat la ei pentru că nu am putut să le facem nimic. Nu am putut să îi internăm să îi tratăm. A doua problemă foarte gravă: este vorba despre programul "Acţiuni prioritare", unde se finanţează secţiile ATI pentru manopere foarte complexe. Am informat Ministerul Sănătăţii, în septembrie, că am terminat banii şi am anunţat că nu mai putem face operaţii de chirurgie cardiacă şi doar o lună de zile ne ajung banii pe care ni i-au dat. Problema este că, până astăzi, nu s-a întâmplat nimic", a spus dr. Cătălin Cîrstoveanu, la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News