”Va fi o toamnă plină, nu o toamnă grea, dar o toamnă plină. Am avut o alternanţă de cazuri, raportat şi la numărul de teste efectuate. Am avut o relaxare exagerată, dincolo de normele de aplicare ale unor reluări de activităţi care s-au întâmplat în ultimele luni”, a declarat Nelu Tătaru, în direct la B1 TV.
Trebuiau amânate măsurile de relaxare? "Nu speriem pe absolut nimeni"
Întrebat dacă nu trebuiau amânate unele măsuri de relaxare şi începerea anului şcolar, ministrul a spus că: ”Erau nişte măsuri necesare atât din punct de vedere educaţional, cât şi din punct de vedere economic, dacă ne referim la restaurante şi teatre, ele sunt făcute în aşa fel încât că avem o securizare.
Sunt reguli pe care dacă le menţinem, atunci vom păstra acest platou în care suntem acum. Dacă nu le respectăm, să ne aşteptăm la o creştere a numărului de cazuri de la o zi la alta. Nu speriem pe absolut nimeni, ţine doar de noi cum vom evolua în această lună şi în lunile următoare. Sunt lucruri pe care trebuie să le realizăm ca fiind adevărate: există această pandemie, există infecţia cu SARS-COV-2, există cadre medicale care în acest moment resimt o oboseală, resimt o deznădejde şi resimt, unii dintre ei, şi boala”.
Avertisment crunt. 2.000 de cazuri pe zi
Nelu Tătaru a spus că se poate ajunge la peste 2.000 de infectări zilnic, dacă nu vor fi respectate regulile de protecţie.
”Avem nişte griji cum trimitem copiii la şcoală, dar nu ne uităm că în parcuri sunt copii şi nu le asigurăm anumite condiţii. Să ne obişnuim să trăim cu această pandemie un an jumătate, doi, pentru că acest virus nu va pleca aşa de uşor. Cred că ne-am făcut treaba, şi destul de bine, şi chiar în a doua parte când a trebuit să ne luptăm nu numai cu virusul, ci şi cu opţiuni politice de altă orientare”, a mai spus Tătaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu