Ţaţa Gigi Becali
Cum am anticipat la începutul săptămânii, pe Gigi Becali nu l-au ţinut prea mult vorbele dulci şi laudative faţă de toată lumea, pe care le-a rostit după victoria Stelei în fieful lui Dinamo.
La cinci zile distanţă, din gura latifundiarului au ţâşnit din nou obişnuitele lături şi zoaie adresate de data asta arbitrului Cristian Balaj, după partida cu CFR Cluj, terminată la egalitate, 1-1. Culmea, acelaşi central despre care tot Becali spunea că este cel mai bun şi cel mai corect, înaintea meciului din Ştefan cel Mare.
Faptul că a considerat că Balaj nu a arbitrat corect sâmbătă seara este, la urma-urmei, dreptul său la opinie, ceea ce nu înseamnă că aşa a şi fost. Dar că şi-a ridicat fustele de ţaţă în cap şi a dat drumul rezervorului de jigniri nu mai este în regulă. Când nu a mai avut argumente credibile, Gigi Becali a abordat limbajul de mahala, colorat în nuanţe maronii, la adresa lui Balaj, din care nu au lipsit cuvintele sale preferate gen „nenorocit, jagardea, criminal, jigodie”, iar când a intrat în pană de epitete a trecut la familia arbitrului.”Băi, nenorocitule, nici copii nu meriţi să ai”. Mergând pe aceeaşi linie, ar urma o întrebare firescă: „Dar Gigi Becali merită?”. Ce or învăţa fetele sale de la el? Sau poate nu le-o da voie să se uite la televizor când face astfel de declaraţii.
„Îl rog pe nenorocitul de Balaj să mă dea în judecată”, a spus Becali. Aici are dreptate să nu-i fie teamă de nimic. Din păcate pentru ţara asta, nu s-a inventat încă justiţia care să-l pedepsească aşa cum merită pentru jignirile pe care le rosteşte. Cuvintele îi zboară din gură fără să gândească. „Cu două luni înainte de a începe campionatul au luat 300.000-500.000 de euro, nu ştiu cât le-o fi dat, dar le-a dat”, a perorat Becali. Cum aruncă cu cifrele fără vreo dovadă. Iar la urmă a scos argumentul suprem: „Asta e, să ne călărească ungurii!”. Ei, da! Cu asta s-a atins latura sensibilă a românilor şi i se vor ierta toate.
Trist este că astfel de vorbe ies din gura patronului celei mai iubite echipe din România, Steaua. Nu degeaba s-a născut curentul strigat de mii de suporteri: „Becali, pleacă din Ghencea”, pentru că nu au mai putut susţine gruparea de suflet din cauza celui care o conduce.
Balaj, după ce va epuiza toate instanţele sportive, care niciodată n-au avut curajul să ia măsuri împotriva unor astfel de oameni şi jigniri, trebuie să recurgă categoric şi la justiţie, indiferent dacă procesul va dura, după cum ne-am obişnuit, luni, ani, decenii. CCA şi ceilalţi arbitri este necesar să-l susţină, moral şi material, prin sindicatul lor, care se va constitui la jumătatea lunii decembrie. Lucrurile trebuie să fie stopate categoric. Altfel ne vom scufunda cu toţii în haznaua lui Becali.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News