Data publicării:
"Tata e Vali Vijelie". Cine este Nuțu Rusu, fiul cunoscutului manelist: "El și-a făcut talentul pe partea lui de muzică, eu mi-l fac pe partea mea"
Nuțu Rusu a mărturisit că este fiul lui Vali Vijelie. Cu ce se ocupă tânărul și de ce nu a vrut să se știe că este băiatul manelistului.
Vali Vijelie are patru copii. Doi băieți dintr-o relație anterioară și încă doi copii cu actuala soție, Carmen Rusu, cu care este căsătorit de 19 ani - Cati și Nuțu.
”Soției îi spun nevestică, așa o alint eu. Ea îmi zice Vali, mai ales când se enervează. Cel mai des îmi cert copii dacă mint. Orice greșeală ar face, le-am spus să vină să-mi spună, că le pot da sfatul cel mai bun. Le dau bani mereu dacă am. În familia mea, nu se cheltuie mulți bani. Eu nu sunt cheltuitor, dau toți banii pentru viitorul lor.”, spunea Vali Vijelie despre familia sa, în urmă cu câțiva ani, potrivit a1.ro
Nuțu Rusu, băiatul lui cel mic, a început o carieră în muzică și are câteva piese lansate, însă nu și-a dorit ca numele său să fie legat de cel al tatălui. Cati studiază dreptul și visează să fie avocat.
"Tatăl meu și-a făcut talentul pe partea lui de muzică"
Într-un podcast el a recunoscut că este fiul lui Vali Vijelie .
”Băi, Nuțule, vreau să le dăm o mare bombă de la început. Cine e tatăl tău?”, îl întreabă cel care realizează podcastul pe Nuțu Rusu.
”Tata e Vali Vijelie, dar nu mă folosesc de numele lui. Eu sunt M6, nu am vrut ajutorul lui. Bă, sunt două genuri diferite. Dacă voiam să mă folosesc de numele lui, puteam să o iau pe altă parte, dar nu îmi place partea trapului. Chiar nu-mi place. Da, aș putea să am deschidere peste tot, dar am preferat să fie numele meu atât. Tatăl meu și-a făcut talentul pe partea lui de muzică, vreau să-mi fac și eu talentul pe partea mea”, a răspuns Nuțu.
Vali Vijelie, lecție pentru fiica lui
Într-un interviu de acum ceva timp, Vali Vijelie a dezvăluit că i-a interzis fiicei sale să parcheze mașina lângă școală.
"Am zis că o fată am și trebuie să îi fac slăbiciunea. I-am spus: Pentru că un profesor muncește o viață întreagă și nu poate să își permită să își cumpere așa ceva. Niciodată nu trebuie să fii mândră de ce ai. E a ta că e cadou de ziua ta, dar trebuie să înțelegi cum trebuie să te porți.
Da, i-am spus să nu parcheze la școală, să parcheze mai departe, să meargă pe jos, să nu deranjeze.
Iar fata a făcut exact ce i-am spus eu. A înțeles și nu iese din cuvântul meu", a spus Vali Vijelie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News