Data actualizării:
Data publicării:

TAROM, concediere colectivă. Ultimele DECIZII- Documente

Autor: D.C. | Categorie: Economie
WhatsApp

Se anunță concediere colectivă la TAROM, fiind negocieri în acest sens între sindicat și conducerea TAROM. 

Se anunță concedieri masive la TAROM și sunt purtate negocieri pentru a nu se ajunge la o situație critică. Sindicatul subliniază că nerespectarea prevederilor legale în cadrul procedurii concedierilor colective duce la conflicte de muncă și care pot ajunge inclusiv în instanță, unde s-ar putea decide asupra existenței sau nu a abuzului de drept. În același timp, subliniază că, fără o cauză reală și serioasă, vorbim despre concediere ilegală sau abuz de drept al angajatorului. În același timp, sindicatul din TAROM cere păstrarea unui număr minim de experți în fiecare departament. 

”Ca urmare a ședinței Comitetului de conducere al Sindicatului Unit TAROM (SUT) va transmitem următoarele informații:

- s-a transmis către SC TAROM SA răspunsul privind ”Notificarea intenției de concediere colectivă”, înregistrat SG 4164/10.08.2021. Vă informăm că un răspuns aproximativ similar a fost transmis și de către federația din care facem parte, FNSP. 

- decizia unui răspuns este luată în conformitate cu art. 69 Codul Muncii și la sugestia juristului SUT/CSDR. 

- răspunsul conține și Măsuri de reducere a impactului restructurării. 

- a fost discutat și un Material prezentat de către PWC în ședința de informare din 03 august 2021.

Totodată, Comitetul de conducere al Sindicatului a discutat și stabilit cu Directorul DOS și Directorul DT o serie de măsuri de reducere a impactului concedierilor colective în aceste zone, urmând ca respectivii să transmită către CEO TAROM și PWC solicitările Sindicatului Unit TAROM (SUT) în ședința care va fi cel mai probabil joi 12 august.

Organigrama și structura posturilor in organigrama viitoare va fi postată de HR pe Intranet TAROM.

Pentru alte informații, membrii comitetului de conducere al Sindicatului vor vizita fiecare loc de muncă în zilele care urmează pentru a stabili împreună cu conducătorii locurilor de muncă ce măsuri mai pot fi propuse în afara celor transmise prin adresa menționată.” arată, într-o informare, Sindicatul Unit TAROM (SUT). 

VEZI DOCUMENTELE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel