Țările europene reacționează dur la o decizia a Israelului
Decizia Israelului de a construi 3.000 de locuinţe în Cisiordania şi Ierusalimul de Est a determinat Franța și Marea Britanie să convoace ambasadorii israelieni din țările lor pentru a protesta față de această măsură, relatează AFP. Suedia şi Spania au urmat exemplul celor două puteri europene.
Ambasadorul israelian în Franţa Yossi Gal a fost convocat luni la ministerul francez al Afacerilor Externe, care protestează faţă de proiectul de înfiinţare a unor noi colonii la Ierusalim şi în Cisiordania, a anunţat ambasada israeliană la Paris.
"Ambasadorul a fost convocat luni de Quai d'Orsay", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al ambasadei, Yaron Gamburg, în timp ce Ministerul francez, fără să confirme, a afirmat că analizează mijloacele de a-şi exprima dezaprobarea.
Şi ambasadorul israelian la Londra a fost convocat luni dimineaţă pentru a oferi explicaţii în legătură cu acest proiect, a anunţat Ministerul de Externe.
Decizia israeliană luată la o zi după după votul din Adunarea Generală a ONU care a acordat Palestinei statut de stat observator non-membru la Naţiunile Unite, a generat critici vehemente în cadrul comunităţii internaţionale, Londra ameninţând luni Israelul cu o "reacţie puternică" în cazul în care proiectul va fi dus la capăt.
Cele două state europene ar putea merge mai departe. Londra şi Parisul intenţionează chiar să îşi recheme ambasadorii din Israel la consultări, în semn de protest faţă de decizia Guvernului israelian, potrivit cotidianului Haaretz.
"De această dată nu va fi o simplă condamnare. Vor fi luate măsuri reale împotriva Israelului", a declarat un diplomat european citat de Haaretz.
Guvernul israelian nu va renunţa, în pofida "presiunilor internaţionale", la decizia de relansare a lucrărilor de construcţie în colonii, ca revanşă în faţa demersului palestinian la ONU, a precizat pentru AFP o sursă din biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News