Data publicării:

Tarifele de roaming vor dispărea în Europa

Autor: Colaborator Extern, colaborator_extern | Categorie: Arhiva
WhatsApp
roaming
roaming

Tarifele în sistem roaming pentru apeluri de voce, SMS-uri şi trafic de date în ţările Uniunii Europene vor fi anulate în vara anului viitor, potrivit unei propuneri adoptate de toţi cei 27 de comisari ai Comisiei Europene, scrie The Telegraph.Autor: Ozana Mazilu Dacă va fi aprobată şi de legislativul comunitar, măsura de anulare a tarifelor de roaming va intra în vigoare la 1 iulie 2014. Asta înseamnă că, practic, utilizatorii vor plăti, la tarifele naţionale mult mai mici, traficul de voce sau date, indiferent de ţara de unde/spre care sună sau de ţara unde utilizează serviciile de internet. Potrivit estimărilor, operatorii de telefonie mobilă vor pierde echivalentul a 2% din venituri, după aplicarea directivei prin care tarifele de roaming vor fi anulate. Dar oficialii Comisiei spun că aceştia vor compensa pierderea prin câştigurile pe care le va aduce, pe termen lung, creşterea traficului de voce şi, mai ales, cea a utilizării internetului.Se vrea scăderea numărului de operatoriPe de altă parte, potrivit unei surse apropiate situaţiei, măsura, chiar dacă are drept scop consolidarea unei pieţe unice telecom la nivelul Uniunii, poate conduce şi la o reducere a numărului de operatori telecom de pe continent. Oficialul citat de publicaţia britanică spune că, dacă această măsură va conduce la operatori mai puţini, dar mai puternici, va fi cu atât mai bine, spunând că, dacă în SUA sunt doar patru operatori, în Europa sunt peste 100.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel