Tăriceanu, un nou atac la Băsescu. Nu a avut nicio rușine
Călin Popescu Tăriceanu afirmă că securizarea creșterii economice din perioada guvernării sale 2004-2008 a fost blocată în 2009 de criza politică întreținută de Traian Băsescu, iar greșeala nu trebuie repetată acum prin sacrificarea Codului Fiscal, de care România are nevoie, în numele unor interese politice de moment.
"Cei care critică guvernarea Tăriceanu nu au avut și nu au nici o rușine în a își asuma rezultatele acesteia: investiții străine record, creștere economică, creșteri de salarii și pensii. Aud voci care încearcă să explice cum creșterea economică mult prea accelerată din perioada 2004-2008, a adus criza în 2010. În primul rând, marea problemă a României a fost anul 2009 când o criză politică perpetuă, întreținută de Traian Băsescu, a blocat practic orice strategie a României care ar fi securizat creșterea economică și care ar fi limitat efectele crizei. Nu trebuie să repetăm aceleași greșeli și îi văd pe unii pregătiți să sacrifice un Cod Fiscal de care România are nevoie, în numele unor interese politice de moment și în numele luptei pentru putere", spune Tăriceanu, într-un comentariu postat duminică pe Facebook.
Citește și: Victor Ponta, atac la liberali pe Codul Fiscal: Acum ați înțeles?
El mai amintește cum în septembrie 2009 fostul președinte Traian Băsescu, într-un discurs ținut în fața Parlamentului, lăuda și își asuma rezultatele guvernării Tăriceanu în privința introducerii cotei unice, creșterii economice fără precedent, a creșterilor înregistrate în privința salariilor și pensiilor ori investițiilor străine directe, dar și a reducerii sărăciei absolute.
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, luni, că, în opinia sa, noul Cod fiscal va fi revotat în Parlament și promulgat de actualul șef al statului, adăugând că responsabilitatea pentru stabilitatea fiscal-bugetară a României este zero la oamenii politici.
El a adăugat că "teoria lui Tăriceanu este reimplementată acum de Ponta" și a avertizat că "2017 va fi anul 2010 al crizei profunde, cu o țară destabilizată economic".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News