Data publicării:

Tăriceanu, reacție la acuzațiile lui Dragnea că ALDE că a salvat-o pe Udrea de la arestare

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Copreședintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, afirmă că nu are ce să le reproșeze deputaților ALDE cu privire la votul exprimat față de cererea Justiției de încuviințare a arestării preventive a deputatul Elena Udrea.

Acesta a precizat că, în opinia sa, măsura arestării preventive trebuie utilizată numai în cazuri justificate. "Subliniez că nu știu cum au votat deputații ALDE (...), dar chiar dacă au votat împotriva arestării nu am ce să le reproșez pentru că atât eu, cât și colegii mei din ALDE, ne-am poziționat, în mod consecvent, împotriva arestărilor abuzive, cu excepția cazurilor de flagrant sau de violență, în care arestarea preventivă se justifică. În restul cazurilor, noi nu considerăm că trebui această practică utilizată — a arestărilor preventive — , mai ales în situația în care vorbim despre acte de corupție petrecute în urmă cu peste opt ani", a declarat Călin Popescu-Tăriceanu pentru Agerpres.

Acesta a ținut să puncteze că deputații au dreptul suveran de a decide cu privire la astfel de cereri venite din Justiție. "Vreau să mai spun că, în pofida faptului că dna. Udrea ne este adversar politic și eu nu am o părere bună despre ea, din contră, acest lucru nu ar fi justificat o atitudine de încuviințare pe baza acestor considerente a densității politice sau a impresiei sau părerii unora sau altora proastă. Cred că este normal ca fiecare dintre parlamentari să judece, să analizeze. Este dreptul lor suveran pentru că așa prevede Constituția ca, în astfel de chestiuni, ei să decidă", a mai spus președintele Senatului.

[citeste si]

Totodată, liderul ALDE a arătat că nu crede că faptele pentru care Elena Udrea este acuzată în prezent "nu erau cunoscute atunci când domnia sa era consilieră și apropiată" a președintelui Traian Băsescu. "Eu nu cred că acuzațiile care i se aduc dnei. Udrea, faptele despre care ea este acuzată, nu erau cunoscute atunci când domnia sa era consilieră și apropiată a președintelui (Traian Băsescu — n.r.). Stau și mă întreb de ce s-a bucurat de imunitate atâta vreme cât era în preajma președintelui și acum, când Băsescu nu mai este președinte, lucrurile astea ies la suprafață. Avem de-a face, oare, cu o Justiție selectivă? Asta este întrebarea retorică pe care mi-o pun", a adăugat Tăriceanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel