Declarația integrală a liderului ALDE:
„Văd că este o prezență numeroasă și acest lucru mă bucură, pentru că este interes pentru aceste alegeri pentru Parlamentul European, care au un rol important și vor avea un rol important pe măsură ce fiecare va înțelege că deciziile care se iau în forurile europene ne afectează viața, viața românilor de zi cu zi.
Am votat cu convingerea că cei care ne vor reprezenta din partea partidului pe care îl conduc vor merge acolo cu gândul clar de a reprezenta interesul României, de a apăra interesul României, de a face ca România să fie o voce respectată, tratată de la egal la egal cu celelalte state, ca România să facă parte din grupul celor care iau decizii și să nu fie ca până acum, una din țările care doar au urmat ceea ce au decis alții. Cred că este în interesul nostru să avem oameni care să fie capabili să ne reprezinte, cu experiență politică îndelungată, pentru că acolo este un loc în care conflictele și luptele dintre grupurile parlamentare se tranșează în favoarea celor mai buni, celor care știu să lupte.
Domnule Tăriceanu, pentru referendum, de ce nu ați votat?
- Pentru referendum nu am votat pentru că pentru măsurarea popularității președintelui sunt modalități mult mai simple și mai puțin costisitoare pe care le putem utiliza, nu trebuie să organizăm un scrutin pentru acest lucru.
Vedeți acest vot și un exercițiu bun și pentru viitoarele alegeri?
- Sigur, orice vot e un exercițiu pentru viitoarele alegeri, partidele în momentul de față își pot măsura capacitatea de mobilizare și de atragere de votanți.
Veți candida pentru prezidențiale?
- Cred că această întrebare o puteți pune cu o altă ocazie."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu
- Paradox pentru Vărsător de Paști. Daniela Simulescu: Sunteți între două lumi permanent
- Iohannis, la Washington să-și ridice premiul. Chirieac: Niciun motiv să cheltui banii contribuabilului