Data publicării:
Tăriceanu, fake news: "Negocieri cu Blaga şi Ponta. Urmează destrămarea coaliţiei"
Preşedintele Senatului şi al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, afirmă că este un "fake news" zvonul care circulă de câteva săptămâni, potrivit căruia ar fi negociat cu Vasile Blaga şi Victor Ponta destrămarea actualei coaliţii de guvernare cu PSD şi formarea unei noi majorităţi parlamentare.
"De câteva săptămâni, circulă intens un fake news care este reluat periodic, în ciuda faptului că nu există niciun argument pentru a îi da crezare. Sunt invocate surse neprecizate, informaţii din interior, se face referire la întâlniri secrete. Sursele nu există, informaţiile sunt false, iar întâlnirile nu au loc; dar asta nu îi împiedică pe cei care le răspândesc. Ultimul zvon lansat ar fi că aş fi negociat cu Vasile Blaga şi cu Victor Ponta şi că urmează destrămarea coaliţiei de guvernare şi formarea unei noi majorităţi. Nimic mai fals şi doresc să pun punct acestei campanii de fake news", spune liderul ALDE, într-un mesaj postat duminică pe pagina sa de Facebook.
El subliniază că astfel de negocieri nu aveau cum să aibă loc şi nici nu se vor întâmpla, deoarece coaliţia dintre PSD şi ALDE este solidă, având şi "o susţinere populară masivă".
"Las deoparte faptul că am fost plecat în concediu cu familia în ultimele zile. Astfel de negocieri nu aveau cum şi nu vor avea loc dintr-un motiv foarte simplu. Coaliţia dintre ALDE şi PSD este solidă şi are la bază câteva principii care ne şi asigură o susţinere populară masivă, aşa cum au arătat-o şi ultimele sondaje. În primul rând, este vorba despre apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi lupta împotriva abuzurilor comise de statul paralel. În al doilea rând, consolidarea creşterii economice, astfel încât să se facă simţită în buzunarele românilor. Este adevărat că asemenea oricărei coaliţii există diferende cu privire la paşii tactici ce trebuie urmaţi, în diferite situaţii; dar din punctul de vedere al obiectivelor strategice există un acord puternic între ALDE şi PSD", explică Tăriceanu, în mesajul postat pe Facebook.
În final, el le mai transmite "tuturor celor care îşi doresc să vadă stopată lupta contra statului paralel" că nu le va merge cu "tactica fake news".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News