Tăriceanu, după audiere: Efect pervers. Scop bine definit!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Vlad Manolache
WhatsApp
Calin Popescu Tariceanu
Calin Popescu Tariceanu
Călin Popescu Tăriceanu a făcut primele declarații după ce a fost audiat în Comisia Juridică a Senatului. 

"Primul lucru pe care doresc să îl subliniez este că acest așa-zis demers al procurorilor materializat într-un referat transmis Parlamentului pentru presupuse fapte de corupție are un scop bine definit. Și anume să mă intimideze pe mine și pe cei care doresc să mă urmeze în această luptă pe care am declanșat-o cu patru ani în urmă pentru a semnala excesele și gravele abuzuri care s-au petrecut în justiția România. De asemenea acest demers de a ampllifica confuzia care domnește astăzi în străinătate, între cetățeni care cu greu mai pot să distingă ceea ce este corect de ceea ce este incorect, ceea ce este bine de ceea ce este rău. Sigur că acest demers are un efect pervers fără îndoială pentru că el instalează neîncrederea în instituții, dă impresia oamenilor că Parlamentul este ocupat de oameni care sunt toți corupți, că Guvernul este incapabil, că primarii nu conduc localitățile decât spre beneficiul propriu. Și sigur că concluzia care vine în mod natural, firesc este următoarea: Nu ar fi mai bine ca România să fie condusă de o sută de procurori vânjoși împreună cu două sute de ofițeri cu ochi albaștri care ascultă pe toată lumea și decid ei cine e bine să conducă România și cine nu, în pofida voturilor date de cetățeni?", a declarat președintele Senatului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel