Preşedintele ALDE şi al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat vineri, la Piteşti, că toate deciziile pe care le-a luat ca politician au avut la bază interesul naţional, care ar trebui să fie apărat inclusiv în relaţiile României cu alte state.
'Discut cu colegi din generaţiile un pic mai tinere şi de multe ori ajungem la un punct esenţial: care este (...) direcţia pe care o arată busola noastră? Cum trebuie să mergem, care este abordarea pe care trebuie să o avem atunci când discutăm de politici economice, de politici sociale, de politică externă, de probleme de apărare, de securitate, de mediu? Există un element fundamental pe care trebuie să-l ţineţi minte, şi acesta este interesul naţional. Toate deciziile pe care le-am luat în activitatea mea politică au plecat de la acest lucru, de la interesul naţional', a declarat Tăriceanu, în faţa delegaţiilor la Conferinţa de alegeri a ALDE Argeş.
În opinia liderului ALDE, România ar trebui să ia ca exemplu alte ţări care se luptă pentru interesul lor naţional, inclusiv în interiorul Uniunii Europene.
[citeste si]
'Dacă o să priviţi în străinătate, o să vedeţi că şi celelalte ţări (...) se ghidează întotdeauna după interesul naţional. Din păcate, România ultimilor 20 de ani a pus interesul naţional pe planul doi, trei sau chiar mai departe. Oamenii politici au uitat că trebuie să reprezinte interesul naţional, interesul cetăţenilor şi al ţării care i-a pus în funcţii de responsabilitate. (...) Nu trebuie să facem concesii, nu trebuie să fim naivi, să credem că trăim într-o lume în care toţi ne vor numai binele. Fiecare îşi vrea binele lui şi de aceea trebuie, chiar ca membri ai Uniunii Europene, să ştim să ne batem pentru interesul naţional, să ne promovăm interesul naţional, să ni-l apărăm', a mai spus Călin Popescu-Tăriceanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine