Facebook

Twitter

WhatsApp

Scurtul drum al domnului Ungureanu de la „coagularea dreptei” la batjocorirea dreptului de proprietate

În urmă cu câteva zile o ziaristă mă întreba cum văd planurile anunţate de unii lideri ai PDL de a "coagula" o mişcare "de dreapta", eventual condusă de actualul Prim Ministru. Îi răspundeam atunci că PDL nu are nici o identitate de dreapta deşi îi place să se laude cu acest lucru. Experienţa ultimilor ani arată că PDL este un partid fără ideologie politică, creat în mare măsură prin coagularea unor traseişti politici în jurul puterii şi numai cu scopul de a avea acces la resursele bugetului şi la controlul agenţilor economici de stat.Între timp, reprezentanţii Guvernului Ungureanu au prezentat proiectul unei iniţiative legislative care, după cum se zice, spune mai mult decât o mie de cuvinte. Este vorba despre planurile anunţate chiar de cei care „coagulează dreapta" de a plafona la 15% despăgubirile pentru proprietarii deposedaţi abuziv de bunurile lor în timpul regimului totalitar comunist. Ca şi cum batjocura la adresa proprietarilor nu ar fi fost deplină, Guvernul PDL propune ca „despăgubirile" (le pun între ghilimele din motive uşor de înţeles) să fie eşalonate pe 10 - 12 ani. Cum anul acesta se împlinesc 23 de ani de la Revoluţie, putem deduce că liderilor PDL şi Cabinetului nu li se pare deplasat ca oamenii să aştepte primirea unor despăgubiri (chiar şi ridicole) până la 35 de ani de la Revoluţie. În fapt, întregul plan mi se pare un atentat grav la principiul garantării proprietăţii private şi un abuz de neimaginat împotriva foştilor proprietari. Sunt fapte, idei şi iniţiative care îi descalifică pe autorii lor nu doar în ceea ce priveşte pretenţiile lor de lideri ai „dreptei" (să nu uităm, Prim Ministrului îi place uneori să spună că este „liberal") dar şi ca oameni politici care acţionează într-un mediu democratic. De fapt, văzând modul în care este tratată proprietatea privată de reprezentanţi ai actualului Guvern îmi este foarte greu să mă gândesc că ei pot fi caracterizaţi altfel decât ca nişte adevăraţi comunişti. Ni se spune că nu există resurse pentru acordarea acestor despăgubiri. Mi se pare că acesta nu este un argument care să poată fi luat în considerare. În primul rând, pentru că nu este adevărat. În al doilea rând pentru că nu este admisibil în condiţiile unei societăţi democratice. De ce nu este adevărat ? Statul român deţine în continuare controlul unor imense resurse economice în domenii precum energia sau resursele naturale. Este adevărat că aceste întreprinderi de stat nu stau foarte bine ca valoare de piaţă şi nu au profit pentru că sunt conduse aşa cum sunt conduse de clientela PDL. Dar potenţialul lor este imens iar Guvernul ar trebui să se gândească cum să le pună rapid pe picioare şi cum să le valorizeze. Valoarea lor reala este de multe miliarde de euro, iar pachete mici de acţiuni ar fi suficiente pentru despăgubirea tuturor foştilor proprietari la valoarea reală a proprietăţilor. Spuneam că este o solutie inadmisibilă în condiţiile unei societăţi democratice. Sunt liberal dintotdeauna, ştiu foarte bine care este valoarea şi semnificaţia proprietăţii private. Ea este garantată prin Constituţie (dar atenţie, Traian Băsescu ar vrea să umble şi pe acolo!). Să ne imaginăm că ar veni cineva cu ideea ca la despăgubirile de utilitate publică din zilele noastre, pentru construcţia de drumuri, poduri etc., nu s-ar plăti mai mult 15% din valoarea reală a proprietăţii şi în termen de 10 - 12 ani. Cu argumentul că „atât îşi permite statul să aloce"! Ar fi admisibilă o astfel de idee ? Ar mai investi cineva în România ? Bineînţeles că nu, cred că nici măcar românii ! Înainte de 1989 nu m-ar fi mirat astfel de idei, dar acum, în 2012, ele sunt uluitoare şi nu fac decât să arate care este adevărata faţă a PDL şi a liderilor săi. Mergând mai departe, observăm că soluţia Guvernului este profund nedreaptă şi calcă în picioare un alt principiu de bază al liberalismului şi al democraţiei, anume egalitatea în faţa legii. Până acum o mare parte din cetăţeni au fost deja despăgubiţi la valoarea reală a proprietăţilor confiscate de regimul comunist. Dar alţii nu au mai apucat, iar selecţia între foştii proprietari s-a făcut în urma unui proces administrativ care a fost blocat ca urmare a corupţiei inimaginabile care cuprinsese ANRP(Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor). Unii dintre cei care decideau au fost arestaţi tocmai pentru că au favorizat anumite dosare de restituire. Cum se poate cineva gândi că acum unor cetăţeni li se poate, pur şi simplu, închide uşa în nas printr-o astfel de lege ? Cum să li se spună că nu vor mai primi nimic în timp ce alţii, aflaţi în aceeaşi situaţie, au fost deja despăgubiţi ? Acest lucru înseamnă că foştii proprietari sunt obligaţi să ia din nou calea instanţelor. La peste 20 de ani de la Revoluţie ei trebuie să aştepte alţi mulţi ani pentru a-şi recupera proprietăţile. Este un comportament cinic, imoral şi orientat împotriva democraţiei. Dar este şi o crimă la adresa mediului economic din România. Deja am pierdut enorm de mult timp pentru că până în 2005 imprecizia cu privire la regimul de proprietate al unor imobile, numărul imens de litigii cu final imprevizibil, toate neclarităţile au impiedicat pur şi simplu dezvoltarea economică a ţării. Nenumăraţi investitori s-au ferit ani de zile de România pentru a evita să intre în capcanele întinse de un mediu de afaceri în care domeniul proprietăţii private era imprecis reglementat. Câte invesţii s-au amânat sau anulat din acest motiv înainte de 2005, câte capitaluri au mers în ţări vecine, câte clădiri de patrimoniu s-au ruinat în aşteptarea unui verdict judecătoresc care să stabilească cine este proprietarul, câte lucrări de infrastructură au rămas în impas ? Nimeni nu mai ştie ! Cât a pierdut economia românească din acest motiv ? Nimeni nu a calculat dar nu am nici o îndoială că este vorba despre sume astronomice. Cât au pierdut românii ? Enorm, şi au pierdut nu doar foştii proprietari dar şi toţi ceilalţi, nevoiţi să aştepte ani de-a rândul revigorarea economică a ţării. De aceea este important să înţelegem că principiul garantării proprietăţii private, care stă la baza economiei liberale, este esenţial nu doar din punct de vedere al interesului proprietarilor. Acest principiu este piatra unghiulară a unui mediu de afaceri atractiv în condiţiile economiei de piaţă. În anul 2005, odată cu noile legi ale restituirilor promovate de Guvernul pe care l-am condus care puneau accent pe restituirea în natură sau acţiuni la Fondul Proprietatea (bine că s-au restituit în mare parte, pentru că proiectul de lege al Guvernului Ungureanu vrea să interzică acordarea în natură a proprietăţii sau compensarea cu alte bunuri), mediul de afaceri s-a dezmorţit imediat pentru că investitorii au avut acum curajul de a veni în România. Avansul pieţei imobiliare de atunci are şi această explicaţie. Dar nu numai atât. O spun încă o dată, un mediu de afaceri stabil nu poate exista fără o reglementare clară şi corectă a problemelor legate de proprietate. În acest sens aş mai aminti un efect benefic al organizării Fondului Proprietatea: transparentizarea actului managerial ca urmare a introducerii capitalului privat în marile întreprinderi de stat precum cele din sectorul energetic. Odată cu progresul procesului de restituire a proprietăţilor managementul Fondului Proprietatea a început să se uite cu mult mai multă atenţie asupra unor contracte încheiate de întreprinderile de stat precum Hidroelectrica. Se ştie ce impact a avut asupra opiniei publice publicarea acestor contracte ... Peste gravitatea extremă a acestei situaţii planează umbra demagogică şi politicianistă a liderilor PDL care au tupeul să vorbească zi de zi despre faptul că ei ar reprezenta „dreapta" în politica românească. Faptele Guvernului Boc le ştim cu toţii. Am scris anul trecut despre „impostorii dreptei" şi am arătat atunci că Guvernul Boc nu a avut nici măcar o singură politică de dreapta: a mărit toate impozitele şi taxele importante, a introdus taxe noi (impozitul forfetar), a distrus clasa de mijloc şi a favorizat polarizarea socială (şi acum se miră PDL că economia nu beneficiază de revenirea consumului intern), a redus numărul de locuri de muncă, a crescut cheltuielile bugetare dar a redus investiţiile. Vedeţi aici vreo politică de „dreapta" ? Evident că nu... Am văzut recent că „impostura de dreapta" continuă. Ideologi autoproclamaţi ai PDL, precum dl. Cristian Preda, încearcă să susţină şi acum că PDL este un partid de dreapta. Argumentul ? „Dreapta" ar fi în favoarea dezvoltării mineritului, „stânga" ar fi împotrivă. Oare care ar trebui să fie punctul de vedere al PDL referitor la proprietatea privată, dacă tot este un partid de „dreapta" ? Personal nu aveam mari aşteptări de la Guvernul Ungureanu pentru că ştiu cine îl susţine, cine îl compune şi cine îi face politicile (şi spun asta cu regret pentru persoana Prim Ministrului). Dar acum văd că actualul guvern parcă vrea să se ia la întrecere în materie de boacăne cu guvernul precedent.

Facebook

Twitter

WhatsApp