Data actualizării:
Data publicării:

Țara unde se protestează violent contra creşterii impozitelor. Cel puțin cinci manifestanți au fost împușcați mortal (Reuters) - Video în articol

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO cu rol ilustrativ: Freepik @stockgiu
FOTO cu rol ilustrativ: Freepik @stockgiu

Proteste violente au avut loc marți într-o țară, populația fiind furioasă contra unei legi adoptate de parlament cu privire la creşterea impozitelor.

Alegeri prezidentiale 2024

Conform agențiilor internaționale de presă, poliția a deschis focul asupra manifestanțiilor care dorea să ia cu asalt Parlamentul. Poliția a părut copleșită de situație, după ce gazele lacrimogene şi tunurile cu apă nu au avut ca efect dipsersarea mulțimii. Cel puţin cinci protestatari au fost împuşcaţi mortal, transmite Reuters.

O parte din manifestanți a reuşit să intre în camera Senatului. Mai mult, unele părți ale secţiuni Parlamentului au fost incendiate. Armata din Kenya a fost desfăşurată cu scopul de a sprijini poliţia pentru a controla 'urgenţa de securitate' care a dus la 'distrugerea şi încălcarea infrastructurii critice', a spus marţi ministrul apărării Aden Duale.

Cum au fost evacuați parlamentarii

Presa locală a transmis faptul că parlamentarii au fost evacuaţi prin tuneluri subterane. Totodată, manifestații și ciocniri violente au avut loc în mai multe oraşe şi localităţi din Kenya. Numeroși oameni au cerut demisia preşedintelui William Ruto, fiind profund nemulțumiți față de creşterea taxelor.

Parlamentul a adoptat legea finanţelor, trecând-o la a treia lectură de către deputaţi. Următorul pas e ca legea să fie trimisă preşedintelui Ruto pentru semnare. Acesta o poate trimite înapoi la parlament în cazul unor obiecţii.

Ce se întâmplă cu economia Kenyei

Kenyenii s-au confruntat cu mai multe şocuri economice din cauza impactului major al pandemiei de COVID-19, de războiul din Ucraina, de 2 ani de secetă, dar şi de deprecierea monedei. Proiectul de lege cu privire la finanţe are în vedere colectarea unei sume suplimentare de 2,7 miliarde de dolari, care să fie încasată din impozite. Este vorba despre un efort de scădere a datoriei mari a Kenyei, în contextul în care doar plata dobânzilor consumă 37% din veniturile anuale.

Guvernul Kenyei a făcut unele concesii, promiţând să renunţe la noile taxe propuse pentru pâine, ulei de gătit, proprietate auto, tranzacţii financiare. Însă acest lucru nu a fost suficient pentru manifestanți.

Casa Albă a transmis faptul că Statele Unite ale Americii monitorizează îndeaproape ce se întâmplă în Nairobi şi face apel la calm. Ambasadori şi înalţi comisari din Marea Britanie, SUA şi Germania au evidențiat, într-o declaraţie comună, faptul că sunt foarte îngrijoraţi de violenţele la care au asistat în timpul recentelor proteste contra creşterii taxelor. Aceștia au făcut apel la reţinere din partea tuturor părţilor.

VIDEO

Youtube video image

MAE, recomandări pentru cetățenii români care vor să călătorească în Kenya

 

Ministerul Afacerilor Externe a recomandat cetăţenilor români care vor să călătorească în Kenya să îşi revizuiască planurile de călătorie şi să îşi amâne deplasările în acest stat din Africa, din cauza evoluţiilor de securitate apărute.

Totodată, MAE recomandă insistent cetăţenilor români care se află pe teritoriul acestui stat să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi, cu scopul facilitării obţinerii de asistenţă şi protecţie consulară, în cazul în care situația o va impune, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel