„Referendumul are reglementări foarte clar stabilite în Constituţia României. Este foarte grav că preşedintele Klaus Iohannis a realizat abia acum că nu poate declanşa un referendum pe orice temă îi cere PNL sau USR-Cioloş. Faptul că, după câteva săptămâni de când a lansat ideea unui referendum pe tema justiţiei, preşedintele Iohannis vrea o nouă consultare a Parlamentului pentru a lărgi aria de cuprindere a referendumului ne arată că actualul şef al statului şi-a pierdut total busola politică şi nu înţelege cum funcţionează mecanismele constituţionale. Fiecare ieşire în media preşedintelui Iohannis pe tema referendumului nu face decât să adâncească o confuzie în rândul electoratului, care vede cum Klaus Iohannis duce în derizoriu o temă atât de importantă cum este referendumul”, a transmis, luni, Claudia Țapardel.
„Este revoltător felul în care actualul preşedinte înţelege să se raporteze la problema ordonanţelor de urgenţă emise de Guvern, în condiţiile în care în luna mai 2016, Executivul condus de aliatul său politic, Dacian Cioloş, a modificat peste noapte prin Ordonanţă de urgenţă, fără niciun fel de consultări, mai multe reglementări din Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. De ce nu a cerut Klaus Iohannis un referendum şi în 2016, văzând ce face aşa-zisul „guvern al său"?
Este încă o dovadă clară de ipocrizie de care dă dovadă preşedintele Klaus Iohannis, nevoit să dea curs unor solicitări aberante venite tocmai din partea celor care au reglementat în justiţie prin ordonanţe de urgenţă", a declarat europarlamentarul social-democrat Claudia Ţapardel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei