Tănase (BVB): Depozitele bancare sunt doar pentru economiile noastre pe termen scurt. Sfaturi pentru români
Adrian Tănase, directorul general al BVB, are câteva sfaturi importante pentru români.
„Avem fonduri de pensii foarte puternice, foarte importante pentru dezvoltarea pieței de capital. Uitându-ne din perspectiva fondurilor de pensii private din România, este obligatoriu să dezvoltăm o piață de capital, pentru că fondurile de pensii nu pot investi banii noștri pentru viitoarea pensie decât în piața de capital, în marea lor majoritate. Deci, cumva, din perspectiva asigurării independenței noastre financiare viitoare, este obligatoriu să dezvoltăm piața de capital”, a spus Adrian Tănase, directorul general al BVB.
Care sunt soluțiile? „Soluțiile nu sunt complexe, lucrurile sunt simple. Pentru a dezvolta o piață de capital, trebuie întâi să stimulăm românii să economisească în piața de capital și să stimulăm companiile să vină și să se finanțeze prin piața de capital. Deci trebuie să creăm aceste două mari comunități, trebuie să le dezvoltăm”, a spus directorul general al BVB.
„Noi la bursă avem demersuri în cele două mari direcții”, a subliniat Adrian Tănase, adăugând: „Ca să aducem mai mulți antreprenori, avem programul Made in RO. Încercăm prin acest program, să ajutăm antreprenorii să se dezvolte, să înțeleagă mecanismele pieței de capital. Avem și un program prin care încercăm să aducem câți mai mulți investitori în piața de capital.”
„Deci, în primul rând, este o problemă de educație. Românul trebuie să știe că trebuie să economisească și să economisească în valori imobiliare. Depozitele bancare sunt doar pentru economiile noastre pe termen scurt. Banii pe termen lung trebuie investiți în acțiuni, obligațiuni, portofolii diversificate”, a spus Adrian Tănase.
Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței „Cum poate deveni piața de capital din România motorul economiei”, eveniment organizat de trustul DC News Media Group, din care fac parte DCNews, DCBusiness, DCMedical, ȘtiriDiaspora, Defense România, Spectacola, Astrosens, DCNewsTV, și Radio DCNews.
Cum poate deveni piața de capital din România motorul economiei
Teme de dezbatere
Poate deveni piața de capital din România motorul economiei? Cum putem convinge autoritățile că Bursa de la București este o sursă reală de finanțare?Cum putem avea mai multe companii și investitori la bursă?
Cum se poate implica statul în avantajul său pentru a încuraja utilizarea mecanismelor bursiere?
Care sunt actorii care fac piața de capital să vibreze?
Birocrația la bursă, principala piedică: direcții de acțiune pentru reducerea acesteia
Scurtarea la jumătate a duratei operațiunilor de majorare de capital și a altor operațiuni corporative pentru companiile listate
Reflectarea rolului pieței de capital de finanțator al economiei, infrastructurii, bugetului și reformelor în programele, strategiile și politicile de guvernare
Atragerea de noi emitenți la Bursa de Valori București din rândul IMM-urilor cu potențial de dezvoltare și scalare a afacerii și de noi investitori de retail prin educație financiară
Rolul Fondurilor de Pensii administrate privat pe piața românească de capital
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News