Tânăra Thalia Olvino, încoronată Miss Venezuela 2019
Tânăra Thalia Olvino, reprezentanta statului Delta Amacuro, a câştigat joi concursul de frumuseţe Miss Venezuela şi va avea astfel dreptul de a îşi reprezenta ţara la Miss Univers 2019, relatează EFE.
Noua regină a frumuseţii are 19 ani, studiază Ştiinţele Administrative şi se defineşte ca o persoană 'independentă, întreprinzătoare, curajoasă şi sigură, cu o personalitate liniştită şi cordială'. În cadrul unui interviu cu membrii juriului, înainte de concurs, Thalia Olvino a dezvăluit că a practicat înotul sincron timp de opt ani, fapt care a ajutat-o să capete încredere în ea însăşi.
Candidata din Delta Amacuro, aceeaşi regiune din care a provenit şi ultima reprezentată venezueleană încoronată Miss Univers, a devansat-o pe gimnasta Melissa Jiméndez, reprezentanta statului Zulia, care va purta steagul Venezuelei la concursul Miss World. În ordine descrescătoare, candidatele din statele Apure, Monagas şi Districtul Capitalei au completat cele cinci locuri ale galei care a durat puţin peste trei ore şi a fost difuzată de postul privat Venevisión.
Spectacolul a fost marcat de discursuri în favoarea unei mai mari reprezentativităţi a femeilor, fiind difuzate mesaje în acest sens ale celor cinci câştigătoare ale titlului Miss Univers din anii precedenţi: canadianca de origine rusă Natalie Glebova, sud-africana Demi-Leigh Nel-Peter, filipineza Pia Alonzo Wurtzbach, portoricana Zuleyka Rivera şi americanca Olivia Culpo.
La actuala ediţie a Miss Venezuela, pentru prima dată în cei 67 ani de existenţă a concursului, nu au fost anunţate măsurile corporale ale candidatelor în timpul defilării în costumele de baie, organizatorii considerând că frumuseţea unei femei nu este dată de talie sau de bust, ci de capacităţile şi talentul fiecăreia dintre ele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News