Un profesor a alertat autoritățile, dar, când a discutat cu polițiștii, fata a spus că nu a văzut nicio armă și că nu depune plângere pentru lovire.
Incidentul a avut loc duminică după-amiază, în curtea Colegiului Tehnic de Transporturi și Construcții Iași. Un grup de tineri a pătruns în parcul din fața unității de învățământ și a intrat în conflict cu două fete de locuiesc în căminul școlii, scrie Mediafax.
"Era un grup de 7-8-9 tineri"
"Niște tineri din cartier au intrat în curtea școlii și au avut o altercație cu două fetițe care sunt cazate în cămin, nu sunt de la mine de la școală. A intervenit portarul, pedagogul de serviciu, s-au respectat procedurile, a fost chemat serviciul 112. Nu sunt victime, nu a avut nimeni nevoie de îngrijiri medicale. (...) Era un grup de 7-8-9 tineri, și fete și băieți, știu doar că s-au legat de fete, nu știu mai mult de atat. Copiii sunt la Secția 5 la audieri, acolo e și pedagogul și paznicul", a declarat, pentru Mediafax Anca Roznovanu, directorul Colegiului Tehnic de Transporturi și Construcții Iași.
Apelul la 112 a fost făcut de către pedagogul de serviciu, care a aflat de la cele două fete ce s-a întâmplat.
Răsturnare de situația
"Pe la ora 17.30 am fost sesizați cu privire la faptul că o elevă din municipiul Iași ar fi fost amenințată. Din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că aceasta ar fi avut discuții contradictorii cu un tânăr, fără a fi amenințată. Apelul inițial a fost pentru amenințare cu armă, dar fata a declarat că nu a fost amenințată în niciun fel și nu a observat nicio armă" , a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Iași, Beatrice Romanescu.
Potrivit unor surse, fata ar fi fost lovită de tânăr în zona abdomenului, însă nu vrea să depună plângere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva