Alexandru Olteanu a fost bar manager la Colectiv. A reuşit să supravieţuiască incendiului, iar acum este tratat într-un spital din Newcastel, Marea Britanie.
Alături de mesajul său destinat Ministrului Sănătăţii, dar şi deputaţilor, el a ataşat şi o înregistrare video prin care arată ce înseamnă un salon dintr-un spital european, atrăgând astfel atenţia asupra condiţiilor deplorabile din instituţiile româneşti.
'Din păcate astăzi s-a stins din viață victima corupției şi a nepăsării cu numarul 64.
Uitați Domnule Ministru al Sănătații si domnilor deputați cum arată şi cum este dotată o cameră de spital intr-un spital european aflat intr-o țară care pune sănatatea pe primul loc.
Oare de câți oameni mai este nevoie să moară pâna sa vă dați seama de boala şi corupția care macina din măduvă sistemul medical român?
Cu părere de rău spun că atunci când m-am trezit din comă le spuneam tuturor persoanelor care mă tratează ca indiferent de situație eu ma voi intoarce in țara in care m-am născut şi pe care o iubesc, insă acum incă mă gandesc la această decizie', a fost mesajul băiatului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi