Data publicării:
Tânăr din Alba Iulia, ucis în Marea Britanie într-un incendiu PUS de mai mulți cetățeni pakistanezi
Un tânăr din Alba Iulia a fost ucis în orașul Dewsbury din Marea Britanie, într-un incendiu devastator, provocat deliberat, din câte se pare, de cetățeni pakistanezi, susține fratele victimei.
Este vorba despre Alin Nicolae Gavrilă, un tânăr de 35 de ani din Alba Iulia, care se afla de 4 ani în Marea Britanie, la lucru.
Fratele tânărului a precizat pentru reporterii Alba24.ro că incendiul a fost provocat în noaptea de sâmbătă spre duminică. Un dosar penal pentru crimă a fost deschis, iar polițiștii au reținut un prim suspect.
Din primele informații, în casa respectivă, o casă cu parter și etaj, unde locuiau mai mulți cetățeni români, a fost o petrecere, la care au participat mai multe persoane printre care și cetățeni pakistanezi, susține fratele victimei.
La un moment dat, ar fi izbucnit un scandal, iar conflictul a dus la incendierea casei de către cetățenii pakistanezi, a precizat fratele victimei.
Tânărul din Alba Iulia nu a avut nici o șansă să se salveze, precizează poliția din West Yorkshire
„Ofițerii au fost anunțați la ora 00.04 duminică, 10 aprilie, cu privire la un incendiu izbucnit într-o casă aflată pe strada Queen, zona Ravensthorpe, aflată la periferia vestică a orașului Dewsbury.
O serie de alte proprietăți au fost, de asemenea, evacuate, incendiul extinzându-se la proprietățile învecinate. Cinci persoane au ieșit din proprietatea afectată, un bărbat suferind răni grave, care au necesitat îngrijiri la spital”, au spus polițiștii.
Pe lângă tânărul din Alba Iulia alte cinci persoane au fost surprinse în incendiul devastator. Fratele victimei a mai precizat că încă un român a fost grav rănit, care ar fi sărit pe geam.
Cei care s-au salvat au primit îngrijiri medicale, la spital. Însă trupul neînsuflețit al tânărului din Alba Iulia a fost descoperit de polițiști abia luni, 11 aprilie, după ce în casa devastată de incendiu au fost efectuate cercetări.
Pe lângă tânărul din Alba Iulia alte cinci persoane au fost surprinse în incendiul devastator. Fratele victimei a mai precizat că încă un român a fost grav rănit, care ar fi sărit pe geam.
Cei care s-au salvat au primit îngrijiri medicale, la spital
Însă trupul neînsuflețit al tânărului din Alba Iulia a fost descoperit de polițiști abia luni, 11 aprilie, după ce în casa devastată de incendiu au fost efectuate cercetări.
În jur de 80 de pompieri au intervenit sâmbătă noaptea pentru a stinge incendiul care amenința și alte case din jur. Victimele care s-au salvat au fost transportate la spitalele din Leeds și Wakefield, potrivit bbc.com.
Poliția din West Yorkshire derulează o anchetă pentru a elucida cum s-au petrecut faptele.
Fratele victimei a mai precizat pentru Alba24.ro că momentan informațiile din partea autorităților sunt foarte puține și că încearcă să contacteze ambasada României în Marea Britanie pentru a afla mai multe despre ce s-a întâmpla.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News