Data publicării:

Tânăr de 29 de ani, mort pe loc, în accident de motocicletă la Iași

Autor: Dan Carp | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com

Un motociclist de 29 de ani a murit, sâmbătă după-amiază, după ce a fost lovit de o maşină.

 Evenimentul a avut loc în Costești, judeţul Iași. A fost rănită și o persoană din autoturism.

O motocicletă a fost lovită de un autoturism, iar accidentul s-a soldat cu două victime, respectiv motociclistul și o persoană din autoturism.

Salvatorii au găsit motociclistul în stare inconștientă, iar persoana din autoturism conștientă și neîncarcerată. Aceasta a fost preluată de ambulanță.

Motociclistul, un bărbat în vârstă de 29 de ani, a fost declarat decedat, relatează Mediafax. 

Al doilea accident grav din zona Moldovei, astăzi

Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs, sâmbătă, în localitatea Bălţăteşti, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

În accident au fost implicate două autoturisme, unul dintre ele ieşind de pe şosea.

"Conducătorul unui autoturism a fost preluat de membrii echipajului SMURD şi transportat la Centrul de Primi Urgenţe Târgu Neamţ. Două persoane din celălalt autoturism implicat în accident au fost preluate de echipajele de la SAJ şi transportate la spital", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Pompierii au acţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi pentru curăţarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel