Data publicării:

Talibanii, ''pregătiţi să protejeze'' accesul către aeroportul din Kabul

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Afganii se adună în fața Aeroportului Internațional Hamid Karzai din Kabul pentru a fugi din țară
Afganii se adună în fața Aeroportului Internațional Hamid Karzai din Kabul pentru a fugi din țară

Talibanii sunt ''pregătiţi să protejeze'' accesul către aeroportul din Kabul pentru civilii evacuaţi de americani, a declarat marţi consilierul preşedintelui american pentru securitate naţională, Jake Sullivan, relatează AFP.

Mii de americani care trăiesc în Afganistan şi afgani care i-au ajutat pe occidentali vor să părăsească ţara de teama represaliilor talibanilor, dar sunt încă blocaţi în afara aeroportului în zone controlate de insurgenţi.

Insurgenţii au comunicat Statelor Unite că sunt gata să protejeze transportul în siguranţă al civililor către aeroport şi intenţionăm să îi facem să respecte acest angajament, a dat asigurări responsabilul american, în cadrul unei conferinţe de presă la Casa Albă.

Cu toate acestea, el a făcut referire la unele informaţii potrivit cărora oameni ar fi fost întorşi din drum, împinşi sau chiar bătuţi în drum spre aeroport. Sesizăm acest lucru printr-un canal de comunicare cu talibanii pentru a încerca să rezolvăm aceste probleme (...)Dar, în general, am constatat că oamenii au putut ajunge la aeroport', a spus el. 'Un număr foarte mare au reuşit să ajungă la aeroport', a menţionat oficialul american, recunoscând totuşi că 'situaţia se schimbă de la oră la oră'.

Vezi și: Prima conferinţă de presă a talibanilor: I-am iertat pe toţi

Cu toate acestea, la Berlin, şeful diplomaţiei germane a criticat obstacolele puse de talibani afganilor care doresc să părăsească ţara. 'Talibanii au înfiinţat puncte de control în tot oraşul şi controlează întreaga zonă şi zona înconjurătoare a aeroportului', a spus Heiko Maas.

Singurele persoane autorizate să intre în aeroport sunt străini, dar niciun lucrător local sau cetăţean afgan nu are acces, a menţionat el. Washingtonul, care a stabilit o linie de comunicaţie între armata americană care securizează aeroportul şi talibanii care controlează capitala afgană, negociază cu insurgenţii asupra calendarului evacuărilor, a spus, de asemenea, consilierul preşedintelui Biden, precizează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel