Data actualizării:
Data publicării:

Talibanii din Afganistan cheamă la boicotarea alegerilor prezidenţiale şi ameninţă cu atacuri

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Talibanii din Afganistan i-au îndemnat marţi pe alegătorii din această ţară să "boicoteze" alegerile prezidenţiale prevăzute pentru sfârşitul lui septembrie şi să evite întrunirile "care ar putea deveni potenţiale ţinte", relatează AFP, Reuters şi dpa.

Rebelii le "cer" combatanţilor să se opună cu toate capacităţile de care dispun "imposturii acestui proces teatral".

"Pentru a evita pierderile, compatrioţii noştri trebuie să evite adunările care ar putea deveni ţinte", se avertizează în comunicatul difuzat marţi de un purtător de cuvânt al talibanilor.

Anunţul survine în contextul în care SUA şi reprezentanţi ai rebelilor participă la Doha la o a opta rundă de negocieri, iar luni seara emisarul american Zalmay Khalilzad a salutat "progrese excelente" între cele două părţi.

Similar, un reprezentant politic al talibanilor, Suhail Shaheen, a evocat "progrese excelente" în discuţiile de la Doha. "Suntem pe cale să discutăm ultimele aspecte rămase şi acordul de pace va fi încheiat", a declarat acesta.

Campania pentru alegerile prezidenţiale din Afganistan a început oficial la 28 iulie. În aceeaşi zi, 20 de persoane au fost ucise şi 50 rănite într-un atac care a vizat sediul unui candidat de pe lista electorală a preşedintelui în exerciţiu Ashraf Ghani. Amrullah Saleh, fost şef al serviciilor de informaţii cunoscut pentru poziţia sa ostilă talibanilor, a supravieţuit atacului.

Ghani este favorit în cursa prezidenţială, în care sunt înscrişi 17 candidaţi. Alegerile urmau să aibă loc la sfârşitul lui aprilie, dar au fost deja amânate de două ori, în momentul de faţă fiind programate pentru 28 septembrie. Menţinerea acestei date rămâne sub semnul întrebării având în vedere că, în cazul în care la Doha va fi semnat un acord între americani şi talibani, ar putea începe în Norvegia negocieri de pace între rebeli şi reprezentanţi ai guvernului de la Kabul.

Talibanii, care au întâmpinat cu atacuri sângeroase alegerile legislative din octombrie 2018, consideră că procesul electoral "nu are nicio valoare".

Victoria lui Ashraf Ghani la alegerile prezidenţiale precedente a fost marcată de suspiciuni de fraudă, iar în privat mulţi afgani spun că nu vor ieşi la vot din cauza riscului de atentate şi a bănuielilor de fraudă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel