Data publicării:

Tâlharul care a jefuit dimineață o sală de jocuri din Caracal a fost prins, dar a fugit din sediul poliției

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Prejudiciul în cazul tâlhăriei comise duminică dimineaţa la o sală de jocuri de noroc din municipiul Caracal a fost recuperat, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, aceasta menţionând că tânărul bănuit în acest caz este în continuare căutat după ce a fugit din sediul Poliţiei Caracal.

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul bănuit în această cauză, care a reuşit să fugă din sediul Poliţiei Caracal sărind pe geam de la etajul unu al imobilului într-un moment în care a rămas singur în încăperea în care era audiat, a ieşit anul acesta din închisoare, unde a executat o pedeapsă pentru tentativă la omor. Valoarea prejudiciului a fost de aproximativ 9.000 lei și a fost recuperat acesta abandonând punga cu bani pe biroul anchetatorilor.

Bărbatul care a fugit duminică, pe geam, din sediul Poliţiei Caracal ar fi tânărul care în aprilie 2016, la vârsta de 19 ani, ar fi înjunghiat în abdomen un bărbat în curtea Şcolii Nr 7 din Caracal.

În 2016, tânărul de 19 ani s-a sustras urmăririi penale timp de câteva zile şi apoi a fost arestat preventiv, iar în 2017 el a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani şi trei luni. El a ieşit din închisoare în prima parte a anului 2019. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel