Taifunul Vongfong, pregătit să lovească. Mii de oameni, mutați în centre de izolare
Taifunul Vongfong este aşteptat să lovească astăzi estul Filipinelor.
Taifunul Vongfong este aşteptat să lovească joi estul arhipelagului Filipine, aducând vânturi puternice şi ploi torenţiale, condiţii în care mii de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească gospodăriile pentru a se pune la adăpost, conform autorităţilor de la Manila, transmite DPA.
Furtuna tropicală Vonfgong a crescut în intensitate pe măsură ce s-a apropiat de coasta estică a Filipinelor, ajungând la viteze medii ale vântului de 155 km/h şi respectiv intensificări în rafală de până la 190 km/h, conform meteorologilor.
Taifunul se deplasează spre vest şi urmează să lovească Filipinele în zona regiunilor Samarul de Nord şi Samarul de Est, după care se va îndrepta spre provincia Sorsogon.
Mii de locuitori, mutați în centre de izolare
Autorităţile locale au anunţat că mii de locuitori din zonele aflate pe traiectoria taifunului sunt în curs de evacuare. Aceştia sunt mutaţi în centrele de izolare create pentru pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, precum şi în şcoli publice. De asemenea, au fost emise avertizări de furtună în peste 20 de provincii filipineze şi în capitala Manila.
În fiecare an Filipinele sunt lovite, în medie, de 20 de cicloane tropicale care produc inundaţii, alunecări de teren şi importante pagube materiale. Unul dintre cele mai puternice taifunuri din ultimul timp, Haiyan, care a lovit acest arhipelag în 2013, s-a soldat cu moartea a peste 6.300 de oameni şi a dus la evacuarea a peste 4 milioane de oameni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News