Taifunul Shanshan, al 13-lea taifun din acest sezon va atinge uscatul în estul Japoniei joi, potrivit Agenţiei meteorologice nipone. Furtuna ar putea genera valuri de până la 10 metri înălţime atunci când se va apropia de coasta regiunii Kanto, a precizat agenţia menţionată.
La ora locală 9:00 (00:00 GMT), centrul furtunii se afla la 430 de kilometri nord-nord-est de insulele Ogasawara, îndreptându-se spre nord-nord-vest cu o viteză de 20 de kilometri pe oră, însoţit de rafale de vânt de 180 kilometri/ oră, a completat aceeaşi sursă.
Temperaturi record
Japonia a fost afectată deja de inundaţii şi de un val de căldură record, ambele soldate cu numeroase victime. Cu doar o lună în urmă, ploile torenţiale au lovit vestul Japoniei, provocând alunecări de teren şi inundaţii soldate cu 225 de morţi şi 11 dispăruţi. Imediat după aceea, Japonia s-a confruntat cu un val de căldură, care a împiedicat eforturile de revenire la normal în multe dintre zonele afectate de dezastre.
În prezent, circa 3.600 de persoane sunt încă cazate în adăposturile de urgenţă. Potrivit autorităţilor, peste 100 de persoane au murit din cauza insolaţiei în luna iulie, în condiţiile în care temperaturile au depăşit în unele zone 40 de grade Celsius.
Vezi și: Caniculă în Europa. Avertisment: Ce a apărut pe un râu din Germania
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"