Data publicării:

Tăierea primei de hrană îi determină pe politişti să plece din sistem

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
poli
poli

Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Marin Gruia, a declarat vineri, după întâlnirea cu ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, că s-au luat în considerare mai multe variante printre care şi autosuspendarea poliţiştilor în locul demiterii, dar şi dorinţa oamenilor legii de a pleca din sistem din cauza tăierii primei de hrană.

autor: Lucian Negrea

Gruia a precizat că ministrul Igaş a fost de acord cu soluţia autosupendării din funcţie a poliţiştilor, pentru a se evita astfel concedierea personalului.  "Până pe 15 iunie noi o să colectăm rapoartele celor care doresc suspendarea pe o perioadă de doi-trei ani, or să fie analizate punctual, pe fiecare structură în parte. Alte propuneri pe care ministrul Igaş a fost de acord să le analizeze au fost acelea privind pensionarea celor care îndeplinesc condiţiile, cu amendamentul ca drepturile compensatorii să fie acordate în următorii trei ani şi cea potrivit căreia poliţiştii care au absolvit Academia să fie exoneraţi de la plata cheltuielilor de şcolarizare dacă părăsesc sistemul mai repede de zece ani", a spus Marin Gruia.

Una dintre principalele nemulţumiri ale poliţiştilor este decizia Ministerului de a tăia primele de hrană. "Măsura tăierii primei de hrană pe care a luat-o conducerea ministerului a dus la dorinţa de a pleca din sistem a multor poliţişti, deoarece nimeni nu garantează că în perioada următoare nu vor fi şi alte reduceri", a mai precizat Marin Gruia.

Propunerile avansate vineri de sindicate vor fi analizate marţi într-o întâlnire a unui grup de lucru pentru a vedea care sunt soluţiile concrete la problemele existente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel