Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Tache, președintele Asociației Transplantaților din România: Din păcate, au suferit cel mai mult. Mulți colegi n-au putut face față acestui virus

Autor: Liana Ganea | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Paceinţii cu imunodeficienţă sunt cei mai vulnerabili / Foto: Freepik
Paceinţii cu imunodeficienţă sunt cei mai vulnerabili / Foto: Freepik

Reprezentantul Asociaţiei Transplantaţilor din România a adus în prim plan cea mai vulnerabilă categorie de pacienţi, în contextul pandemic din ultimii doi ani şi din prezent. Totodată, a tras un semnal de alarmă în ce priveşte eforturile de protecţie pe care ar trebui să le facă toţi, îndeosebi cei cu imunodeficienţă: să poarte mască, să se vaccineze şi să evite zonele aglomerate.

Alegeri prezidentiale 2024

Gheorghe TACHE, președintele Asociației Transplantaților din România, a fost prezent, de asemenea, la dezbaterea online dedicată pandemiei de Covid - "Nimic nu va mai fi la fel vs. Luați din nou prin surprindere-pandemia COVID-19 în 2022".

"Pentru că eu reprezint o asociaţie de pacienţi cronici, aş vrea să mă refer la categoria aceasta de pacienţi care, pe lângă boala de bază, mai au şi alte afecţiuni complexe şi care aui fost cei mai expuşi acestui virus. Din păcate, mai ales la începutul pandemiei, cei care au suferit şi au fost afectaţi cel mai mult au fost din rândul pacienţilor cu imunodeficienţă, îndeosebi pacienţii din zona dializă şi transplant. Mulţi colegi n-au putut face faţă acestui virus şi au cedat. Virusul a fost mult mai puternic. Noi am fost categoria celor mai vulnerabili pacienţi în faţa acestei pandemii. Totuşi, prin măsurile organizatorice care s-au luat şi la nivel de asociaţie dar şi împreună cu medicii noştri de profil care ne monitorizează, s-a asigurat, treptat, o anumită protecţie a pacienţilor. Datorită recomandărilor primite dar şi vaccinului despre care am ştiut mereu că este un factor de protecţie am reuşit să-i ţinem în siguranţă pe cei mai mulţi. Dar, din păcate, au fost şi unii cu multe afecţiuni deosebit de grave, în stadiu avansat, care nu au putut să ţină piept acestui virus.  Într-adevăr, vaccinul ne-a protejat şi ne-a ajutat foarte mult. Faptul că noi, ca pacienţi cu imunodeficienţă, deja avem o indicaţie, chiar şi-n afara acestui virus, de a nu sta în locuri aglomerate şi că avem o conduită adaptată de protecţie ne-a făcut ca, într-un fel, să trecem mai uşor peste pandemie" a explicat liderul ATR, Gheorghe Tache.

ATR este o organizație de pacienți care funcționează cu personalitate juridică din 1996. Membrii asociației sunt beneficiari de alogrefe cu întreținere imunosupresoare și pacienți care sunt pe listele de așteptare pentru un transplant de organ vital (inimă, plămân, ficat, rinichi). Asociaţia condusă în prezent de Gheorghe Tache își propune să reprezinte interesele morale și materiale ale persoanelor cu transplant și ale celor aflate pe listele de așteptare, ale persoanelor suferinde a căror unică șansă de supraviețuire o reprezintă efectuarea unui transplant; realizarea unei solidarități mutuale între toate aceste persoane și promovarea prin toate mijloacele aflate la dispoziția asociației a activității de transplant în centrele de profil din țară.

Dezbaterea integrală aici:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel