Data publicării:

Tabără: Cultivatorii de castraveţi din România vor fi despăgubiţi în cel mult o lună

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
 Castraveți
Castraveți

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, vineri seară, la Arad, că în cel mult o lună vor fi acordate despăgubiri cultivatorilor de castraveţi din România care au suferit pierderi în urma cazurilor de îmbolnăvire cu E.coli semnalate în mai multe ţări europene.

Valeriu Tabără a spus că nu crede că există vreo cauză între infectările cu E.coli şi legumele sau fructele de pe piaţă, afirmând că bacteria ar proveni din sectorul sanitar-veterinar din Germania.

"Eu nu cred că există cauză în legume şi fructe privind infectarea cu E.coli, ci în cu totul altă parte, dar agricultorii plătesc pentru că sunt mai vulnerabili. Cauza este undeva în zona sanitar-veterinară, în Germania, unde trebuia să se limiteze, dar acolo nu a existat operativitate", a spus ministrul.

El a afirmat că a făcut un apel la consumatorii români "să înţeleagă că ce se produce în România este curat, igienic şi de foarte bună calitate".

"Consumul, relaţionarea cu producătorul înseamnă stabilitate a preţului şi a producţiei în viitor", a explixcat el.

Întrebat de jurnalişti în cât timp vor fi despăgubiţi producătorii de castraveţi pentru pagubele suferite, Tabără a spus că în cel mult o lună şi că în fiecare zi este în contact cu reprezentanţii Comisiei Europene privind parcurgerea etapelor necesare.

El a amintit că pagubele producătorilor români de castraveţi se ridică la aproximativ nouă milioane de euro, dar a spus că nu vor exista bani suficienţi pentru despăgubirea lor.

Producătorii de castraveţi din România vor fi despăgubiţi cu până la 247.200 euro, la pierderi estimate la nouă milioane de euro până la 1 august, declara, luni, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel