Suzuki Motor se retrage de pe piața americană, după circa 30 de ani
După circa 30 de ani de prezență pe piața Statelor Unite, compania japoneză Suzuki Motor se va retrage de pe piaţa de automobile. Suzuki urmează exemplul Saab Automobile şi Isuzu Motors care s-au retras din cauza scăderii profiturilor, relatează Bloomberg.
Suzuki va renunţa la vânzările de automobile în SUA, dar va continua să ofere motociclete, vehicule de teren şi bărci cu motor, a anunţat marţi compania.
Totodată, distribuitorul Suzuki în SUA a făcut cerere pentru intrarea în faliment, în cadrul măsurilor de reorganizare.
Retragerea Suzuki markează sfârşitul unei activităţi începută în 1985, care nu a reuşit să atragă suficienţi cumpărători, aşa cum au făcut Toyota Motor şi Honda Motor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News