Data publicării:

Sute de postere ale filmelor cu James Bond vor fi scoase la licitaţie în Marea Britanie

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Sute de postere ale filmelor cu James Bond vor fi scoase la licitaţie în luna noiembrie în Marea Britanie, informează luni Press Association. 

Prop Store, o cunoscută companie care scoate la vânzare recuzită originală din filme şi seriale, a anunţat vânzarea a peste 460 de postere şi suveniruri legate de universul faimosului agent 007, provenind dintr-o colecţie privată, urmând ca preţurile să varieze între 50 şi 25.000 de lire sterline.

Potrivit directorului executiv al Prop Store, Stephen Lane, 'scoaterea la vânzare a acestei colecţii de renume mondial reprezintă cea mai mare ofertă de postere cu James Bond de pe piaţa licitaţiilor'. 'Această licitaţie include unele afişe care nu au mai fost văzute până acum pe piaţa licitaţiilor sau apar doar o dată la 10 - 15 ani', a confirmat şi Mike Bloomfield, expert în postere la Prop Store.

În cadrul licitaţiei vor fi oferite la vânzare postere pentru fiecare film 'Bond' din 1962 până în 2012, inclusiv din 'No Time To Die', ultimul film al francizei, cu Daniel Craig în rolul principal. Cele peste 460 de afişe şi suveniruri fac parte din colecţia Adam Carter-Jones James Bond Poster Collection şi vor fi scoase la licitaţie de către Prop Store din Rickmansworth, Hertfordshire, pe data de 5 noiembrie, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel