Data actualizării:
Data publicării:

SUSPENDARE IOHANNIS. Dăncilă, mișcare de ultimă oră - NOI detalii

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Viorica Dăncilă FOTO AGERPRES
Viorica Dăncilă FOTO AGERPRES

Viorica Dăncilă, luni, în cadrul unui interviu în exclusivitate pentru DCNews, a vorbit despre suspendarea președintelui Klaus Iohannis.

Liderul PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, recent, că social-democrații ar putea lua în calcul o eventuală suspendare a președintelui României. Luni, în platoul DCNews, a vorbit din nou despre acest subiect.

„Din punct de vedere al acțiunilor domnului președinte Iohannis, a încălcat Constituția, nu își îndeplinește îndatoririle constituționale, ar trebui suspendat. Acest lucru cred că este vizbil. Din punct de vedere legal, nu putem face apel la acest mod de a acționa. Dar, din punct de vedere al jurământului pe care l-a depus acum cinci ani și pe care nu îl respectă, al modului în care se poziționează față de România și cetățenii români, domnul președinte ar trebuie să fie suspendat în următoarea clipă”, a declarat Viorica Dăncilă.

„Este o situație dificilă pentru România. Pe lângă încălcarea Constituției, pe lângă faptul că nu își îndeplinește rolul de mediator, ci are un rol de instigator la ură și dezbinare, acționează ca un președinte de partid. Domnul Iohannis are o aroganță în a se adresa românilor, în a da ordine, de parcă România îi aparține, iar dânsul ar fi comandantul suprem", a spus Viorica Dăncilă.

„A aruncat România în haos!”, a mai spus liderul PSD.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel