Data publicării:

Suspecţi de spargere a mai multor locuinţe din municipiul Bacău, reţinuţi

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

La data de 19 ianuarie a.c., poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Bacău au efectuat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, 12 percheziţii, la domiciliile mai multor persoane bănuite de furt calificat.

Percheziţiile au fost desfăşurate în municipiul Bacău (10), în comuna Hemeiuşi (1) şi în comuna Horgeşti (1). Din cercetări a reieşit că, în perioada octombrie 2020 - ianuarie 2021, mai multe persoane ar fi încercat să pătrundă în mai multe locuinţe din municipiul Bacău, iar, în 6 dintre acestea, ar fi pătruns prin efracţie şi sustras mai multe bunuri şi bani, prejudiciul reclamat de persoanele vătămate fiind de aproximativ 1.746.000 de lei.

În urma percheziţiilor, 11 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, pentru cercetări.

Au fost ridicate 2 autoturisme, o trotinetă electrică, ceasuri şi telefoane mobile de diferite mărci, laptop-uri, o tabletă, bijuterii, un cântar pentru bijuterii, 4.700 de lei, 1.300 de euro, precum şi obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte, acestea fiind indisponibilizate, pentru continuarea cercetărilor.

În urma probatoriului administrat, 3 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, ulterior fiind arestate preventiv.

În prezent, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, care a produs consecinţe deosebit de grave, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău. Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale şi al Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor. La activităţi au participat poliţişti de investigaţii criminale şi de ordine publică, precum şi poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Bacău.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel