Data actualizării:
Data publicării:

Surse Antena 3. PNL: Textul moțiunii de cenzură este gata

Autor: Ema Apostu | Categorie: Politica
WhatsApp
Ludovic Orban
Ludovic Orban

Textul moțiunii de cenzură, inițiat de opoziție, este gata, potrivit unor surse Antena 3.

Urmează să aibă loc votul pentru moțiunea de cenzură. La finalul lunii iunie, ar putea avea loc. Textul este gata, după cum afirmă cei din PNL, potrivit surselor Antena 3.

Sunt trei teme importante în această moţiune de cenzură: votul pentru diaspora, teme de justiţie, dar şi ordonanţele de urgenţă date de cabinetul condus de Viorica Dăncilă.

Liberalii îşi doresc ca, de această dată, moţiunea de cenzură, care cel mai probabil va fi depusă săptămâna viitoare în Parlament, să treacă. De data aceasta, se negociază. USR a început deja să semneze această moţiune.

Este nevoie de 233 de voturi pentru a trece această moţiune, voturi atât de la Cameră cât şi de la Senat.

PNL a spus că va negocia cu partidele politice şi cu fiecare parlamentar în parte, încercând să îi convingă să voteze această moţiune, cu mesajul că actualul cabinet condus de Viorica Dăncilă nu este o formă bună a Executivului şi că ar trebui schimbat, potrivit Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel