Data actualizării:
Data publicării:

Surprize în Guvernul Grindeanu. Bogdan Chirieac, mari rezerve cu privire la un ministru

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Analistul politic Bogdan Chirieac a analizat componența noului Guvern. El susține că Liviu Dragnea transferă puterea de la Executiv la Legislativ și aruncă îndoiala cu privire la un ministru. 

Alegeri prezidentiale 2024

”În mare parte, numele de miniștri sunt necunoscute, dar vor deveni cunoscute. Sunt convins de acest lucru. Să ne aducem aminte că domnul Ponta a venit cu tot felul de nume la o remaniere guvernamentală, fără să fi întrebat pe absolut nimeni din partid. Când l-a adus pe domnul fără loc de muncă și l-a pus ministru pentru relația cu diaspora, a mai adus-o pe doamna aceea, altminteri foarte plăcută, la Ministerul de Finanțe, de pe la Harvard, dar totuși fără pic de experiență în administrația românească. În opinia mea, acest Guvern se va subordona categoric Parlamentului. Liviu Dragnea, nu mai am niciun fel de îndoială, văzând și lista Guvernului, transferă puterea de la Executiv la Legislativ. Îndată ce vor fi primele legi date vom vedea acest lucru. Înțeleg că mâine e sesiune extraordinară și vor fi niște legi importante. Săptămâna viitoare e Legea Bugetului. De la 1 februarie, vom vedea mari modificări în legislația românească” a spus Bogdan Chirieac la Antena 3. 

Analistul politic a adăugat că are ”niște rezerve vizavi de doamna Birchall, mari”, făcând referire la un filmuleț readus în discuție de presă. ”E un semn de întrebare, ca parlamentar, prin comisii înțeleg că a avut o activitate importantă, dar nu stăm acum de așa ceva pentru că nu mă aștept ca România să aibă o politică externă proactivă sau cât de cât semnificativă. Aici chiar nu mă aștept. Important în România este să faci pace, să readuci o justiție independentă, să readuci democrația și respectarea drepturilor omului și să sprijini capitalul românesc” a conchis Bogdan Chirieac. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel